Subiectul insolventei este nejustificat de putin abordat in bransa, multi dintre manageri (indiferent ca gestioneaza activitatea unor companii specializate in furnizarea de sisteme sau a unor firme de tamplarie) incercand sa evite o abordare directa si transanta a problemei. Aceasta "pudoare" poate fi oarecum explicata prin necunoasterea suficienta a fenomenului, unii oameni de afaceri considerand ca, prin discutarea deschisa a subiectului, le-ar putea fi afectata in vreun fel imaginea in fata partenerilor. Aceeasi mentalitate este intalnita si la anumiti furnizori, in a caror evaluare sumara orice referire la subiectul respectiv ar induce pe piata ideea unei gestiuni defectuoase a companiei proprii. De fapt, insolventa, falimentul, executarea silita etc. reprezinta elemente normale, caracteristice oricarei economii functionale de piata, iar ascunderea acestor realitati nu le limiteaza nicidecum efectele, avand, mai degraba, un efect invers, prin atragerea atentiei asupra lor. Se pare insa ca este nevoie ca piata sa mai parcurga inca o perioada de maturizare, pana cand o maniera deschisa de discutii nu va mai constitui o exceptie, iar oamenii de afaceri profesionisti vor avea curajul asumarii complete a consecintelor propriilor decizii.
Falimentul firmelor de tamplarie a fost cauzat de indisciplina financiara
In ansamblu, daca piata sistemelor se situeaza intre 200 milioane de euro si 250 milioane de euro, este de asteptat ca pierderile generate (incluzand aici si sumele blocate in conturile diversilor debitori, care au sanse minime de recuperare) sa fie de peste 40 milioane de euro. Pare mult, insa estimarea este realista si tine cont de toti factorii de influenta intrinseci si extrinseci. De asemenea, trebuie inteles faptul ca bransa analizata nu poate fi impartita, fara drept de apel, in doua categorii disjuncte - una incluzandu-i pe furnizori care au un rol pozitiv, iar alta, a producatorilor, avand stigmatul de "oaie neagra". Lucrurile sunt mult mai nuantate, iar explicatiile care justifica dificultatile financiare par a fi multiple. Evident, intotdeauna au existat exceptiile vanatorilor de oportunitati, care au incercat sa exploateze o conjunctura favorabila de piata pentru a obtine castiguri nejustificate (de cele mai multe ori, prin fraudarea sistemului de taxe si a partenerilor de afaceri), insa aceasta categorie este totusi limitata din punct de vedere numeric. Cei mai multi producatori sunt, de fapt, antreprenori de buna credinta, care au avut nesansa de a contracta lucrari nerentabile, intr-o perioada in care cererea pe piata specializata se afla la cote minime. Multe insolvente au fost cauzate, in mod direct, de implicarea companiilor in proiecte cu finantare publica, de la care nu au mai putut fi incasate platile restante. Solutia respectiva a fost considerata, chiar si in momentul initial, una de avarie, care avea rolul strict de asigurare a unei acoperiri acceptabile a capacitatilor de productie, insa, in scurt timp, s-a dovedit a fi elementul decisiv ce a declansat procesul de reorganizare sau chiar falimentul.
Plata in numerar constituie singura solutie viabila
In ceea ce priveste normalizarea relatiilor de afaceri dintre producatori si furnizori, solutia este constituita de revenirea in epoca platilor in numerar, efectuate la achizitia marfurilor. De fapt, doar relatiile de afaceri cu distribuitorii ar impune plata imediata a marfurilor in momentul achizitiei, in vreme ce producatorii de tamplarie pot opta, in anumite cazuri, pentru depunerea de garantii reale pentru a putea dispune de materialele necesare. Alte masuri de siguranta ar fi constituite de verificarea unor surse indirecte de informatie, pentru a diminua riscul de neplata. Un element de noutate care a aparut in acest an a fost acela ca, in anumite procese de insolventa, au existat judecatori sindici care au emis decizii ce impuneau plata prioritara a furnizorilor. Poate fi un inceput de intrare in normalitate, cu atat mai mult cu cat, in cazul in care starea de risc se perpetueaza sau se accentueaza, este posibil ca multi furnizori consacrati din Europa - si nu numai - sa ia decizia incetarii operatiunilor in Romania. Alternativele sunt putine in acest moment, iar tot mai multe nise se dovedesc a fi inutilizabile: piata imobilelor de lux (unde nu se pune problema finantarii) este redusa ca dimensiune si complet ocupata, programul de reabilitare energetica se afla in stand-by din lipsa de fonduri, cererea in sectorul rezidential de renovari este blocat de perspectiva inlocuirii gratuite a ferestrelor prin proiectul mentionat anterior etc. Exportul pare a constitui, asadar, ultima sansa de redresare, iar aceasta oportunitate ar trebui exploatata de tot mai multe companii.
.gif "ABONARE REVISTE")
