Producatori de tamplarie
Publicat de Camelia Pantel
01 Apr 2020 05:00
|
Compania Alcon Plus, cu sediul in judetul Iasi, a inregistrat anul trecut o majorare de 30% a cifrei de afaceri, iar pentru 2020 mizeaza pe o mentinere a acestui nivel de crestere. La realizarea cifrei de afaceri totale, o contributie de 50% o are realizarea tamplariei din aluminiu, diferenta revenind peretilor cortina (30%) si ansamblurilor din PVC. „In domeniul tamplariei din aluminiu, aproximativ 60% din livrari se efectueaza catre dezvoltatori imobiliari, iar 40%, catre segmentul rezidential. Ansamblurile noastre sunt realizate cu profile Cortizo sau Alumil si geam termoizolant furnizat de diversi colaboratori, printre care se afla si Moldoglass, fiind distribuite la nivel zonal si la export, unde ajunge aproximativ 45% din productie. Anul acesta ne-am propus sa ne stabilizam afacerile, in conditiile in care beneficiarii ne solicita, in continuare, produse cu preturi cat mai mici sau doar servicii de montaj. De asemenea, trebuie sa facem fata unei piete cu forta de munca deficitara, dar si noilor directive de salarizare. Am fost obligati sa platim salarii de 3.000 de lei pentru muncitorii necalificati si concomitent sa majoram salariile celor calificati la presiunile acestora”, a precizat Paul Liviu Gaburici, administratorul firmei. Informatii suplimentare, la www.alconplus.ro
|