ANALIZA: Stabilizare pe piata est-europeana a usilor de interior |
Producatori de tamplarie Publicat de Cosmin Dincu 27 Mar 2015 19:28 |
Piata de usi din interior din Europa Centrala si de Est se va inscrie pe un trend de recuperare graduala, dupa ce in 2014 s-a stabilizat ca valoare si a consemnat numai o diminuare cantitativa, de circa -1%, iar in perioada 2015-2018 se preconizeaza o sporire medie valorica de +5,4%. Acestea sunt doar cateva dintre concluziile celui mai recent studiu elaborat de expertii InterConnection Consulting Group – Viena, Austria, inclus in cadrul cercetarilor anuale exhaustive pentru diverse industrii, intitulate IC Market Tracking. Potrivit specialistilor biroului de analiza a pietei, in zona central-estica a continentului (mai precis in Polonia, Cehia, Slovacia si Slovenia) - CEE, segmentul usilor de interior a fost evaluat, in 2014, la 689,5 milioane de euro, suma corespunzatoare unui numar de 5,76 milioane de unitati comercializate.
„Principalii beneficiari ai procesului de restructurare a pietei, ce se apropie de finalizare, sunt producatorii polonezi de usi de interior (prezenti si in Romania, prin intermediul fabricii Porta KMI – n.r.), care continua sa acceseze cu succes alte tari in afara celei de resedinta. La o privire de ansamblu, piata CEE a usilor de interior a scazut cu 1% anul trecut, insa situatia a fost mai dificila in Slovenia, Slovacia si Cehia, unde activitatea precara din constructii a fost puternic influentata in sens negativ de criza financiara si efectele sale ulterioare. Astfel, numai datorita dimensiunii uriase a pietei poloneze de profil si trendului de stabilizare a acesteia, vanzarile de usi de interior din CEE s-au mentinut ca valoare la nivelul din 2013. Din punct de vedere structural, Polonia are o cota de 77,5% din total, fiind urmata de Cehia si Slovacia, in timp ce Slovenia se afla la polul opus, cu 1,3%. Aproape jumatate din livrarile totale (48,6%) reprezinta usi laminate de tip CPL (material laminat la presiune continua), HPL (produs laminat la presiune inalta) sau cu folii decorative, cel din urma fiind si cel mai popular, din cauza gamei diverse de culori, combinatiilor de materii prime (de exemplu, hartie laminata si folie PVC) si pretului redus. Totusi, in acest domeniu, pentru intervalul urmator se prognozeaza rate mai mari de crestere a comenzilor de sortimente CPL si HPL. Alte modele de usi de interior preferate de beneficiarii din spatiul Europei Centrale si de Est sunt cele furniruite (27,5%) si prevopsite (10,3%). Este interesant de observat faptul ca usile prevopsite sunt preferate cu precadere in Cehia si Slovacia, in timp ce in Polonia au o cota de piata neglijabila, insa in crestere”, sustin autorii studiului.
Fiecare piata are particularitati diferite
Potrivit cercetarii InterConnection, piata poloneza a usilor de interior se caracterizeaza prin eterogenitate, fiind active numeroase companii locale de profil, fie mari producatori, fie din categoria IMM. O situatie diametral opusa se constata in Slovacia, unde, in cadrul unui top al primilor zece fabricanti, exista doar cativa operatori slovaci, majoritatea companiilor fiind, astfel, din Cehia sau Polonia. In pofida unei prezente puternice a firmelor cehe in Slovacia sau in tara lor de resedinta, cele din Polonia sunt extrem de competitive si au accesat cu deosebit succes aceste piete invecinate. Luand in considerare concentrarea economica sporita a domeniului (primele zece firme din Slovacia conteaza in proportie de 71,2% din total, in timp ce omologii acestora din Cehia detin 82,2%), producatorii cehi si slovaci sunt pusi intr-o situatie dificila, deoarece nu au capacitatea de a concura cu firmele din alte tari, ce promoveaza usi la preturi extrem de competitive.
In pofida unei situatii tensionate pe piata constructiilor, sectorul usilor de interior din CEE se va stabiliza in continuare, pentru 2015 scaderea cantitativa nedepasind -0,1%. Din fericire, incepand cu 2016, InterConnection anticipeaza o rata anuala de crestere de +2,3%. In Slovenia vanzarile se vor situa, totusi, pe un trend continuu descendent, in Slovacia si Cehia acestea vor fi impulsionate de avantul lucrarilor de constructii din domeniul rezidential. In plus, ca urmare a sporirii pretului mediu de comercializare, se estimeaza si o majorare puternica in termeni valorici. De aceea, pornind de la vanzari prognozate la 719,4 milioane de euro (sau 5,76 milioane de unitati) in 2015, la nivelul lui 2018 se va ajunge la 860,8 milioane de euro si 6,34 milioane de unitati, cu o ascensiune mai puternica in 2017, cand s-ar putea consemna 811,3 milioane de euro si 6,14 milioane de bucati. Informatii suplimentare, la www.interconnectionconsulting.com
|