Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Sambata, 21 Decembrie 2024
Hilti
Home
BUCOVRAD: Italia a reprezentat si anul acesta principala piata de export
Producatori de tamplarie Publicat de Camelia Pantel 30 Nov 2023 06:19
Producatorul de tamplarie din PVC Bucovrad Com (din judetul Suceava) a exportat si in 2023 aproximativ 35% din productia totala, in 2022 fiind inregistrat un nivel similar. „Tarile in care derulam cu precadere operatiuni de export sunt, in continuare, Italia si Germania, carora li se adauga, intr-o masura mai mica, Belgia. Italia reprezinta, in continuare, principala noastra piata de desfacere externa, cele mai numeroase proiecte in care ne-am implicat aici fiind reabilitarea termica a cladirilor existente, prin proiecte derulate cu fonduri europene si alte tipuri de obiective de interes public. Ferestrele si usile pe care le-am exportat au avut o configuratie oarecum diferita fata de ceea ce distribuim in Romania, apropiindu-se foarte mult de nivelul standard, aceasta si pentru ca noi incercam sa evitam proiectele externe dificile, spre deosebire de strategia pe care o adoptam pe plan intern. Ferestrele si usile din PVC, pe care le livram la export, integreaza profile Veka, feronerie Siegenia si geam termoizolant realizat fie de cealalata firma a grupului din care facem parte (Profil Exim), fie de alti producatori, cum ar fi Olin (Brasov). Livrarile pe pietele externe se realizeaza direct din depozitul propriu, prin intermediul unor contracte cu firme locale de constructii, montaj si transport. Deocamdata, in ceea ce priveste activitatile de acest tip, intentionam sa le mentinem macar la acest nivel, avand in vedere dificultatile care marcheaza, in prezent, piata interna de profil. Este vorba, mai ales, de cresterea exponentiala a preturilor la materiile prime care, deocamdata, nu da semne de stabilizare, respectiv de majorarea altor costuri operationale, printre care si cele cu resursa umana. In orice caz, ne-am propus ca in viitorul apropiat sa ne axam pe imbunatatirea gradului de calitate a produselor proprii, pe dezvoltarea segmentului de resurse umane, precum si pe alte investitii in domeniul sticlei, in cadrul celeilalte firme membre a grupului. Din punct de vedere financiar, la nivel de grup mizam pe cel putin o mentinere a cifrei de afaceri, dupa ce anul trecut am inregistrat o crestere de aproximativ 10%, pe care nu am resimtit-o atat de bine, intrucat au crescut exponential si cheltuielile, iar profitul a scazut”, a declarat Dan Mironiuc, directorul general al Bucovrad. Informatii suplimentare, la www.bucovrad.ro si www.profilexim.ro 
 
TSV
ABONARE REVISTE
rehau
SISECAM
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left