Producatori de tamplarie
Publicat de Camelia Pantel
07 Mar 2023 06:20
|
Producatorul de tamplarie termoizolanta Deco Plast a incheiat anul 2022 cu o crestere de 26% a cifrei de afaceri in raport cu valoarea din 2021. „Aceasta majorare s-a datorat extinderii portofoliului de tamplarie termoizolanta, dar si scumpirii materiilor prime (ca urmare a inflatiei). Chiar si asa, putem vorbi totusi de o crestere cantitativa de 6%, respectiv o majorare organica, in termeni reali, a livrarilor de tamplarie termoizolanta. Pentru 2023 ne propunem sa atingem cel putin aceleasi cifre din 2022, neestimand neaparat o crestere si intentionam sa reanalizam aceasta previziune dupa primul trimestru al anului in curs. Obiectivul central al strategiei pe care o vom implementa in 2023 este reprezentat de dezvoltarea si aplicarea unui plan solid de marketing, precum si de cresterea prezentei in mediul online. Planul de investitii fizice pentru 2023 il vom reanaliza dupa primul trimestru. Totusi, in prezent, ne aflam in plin proces de implementare a unui sistem de inteligenta artificiala de tip RPA, prin intermediul caruia ne aliniem noilor tendinte de digitalizare si care va fi operabil incepand cu luna februarie a.c. In acelasi timp, un alt obiectiv foarte important pentru 2023 consta in promovarea si cresterea vanzarilor pentru gama proprie premium - DecoSpatio. Intregul portofoliu de ansambluri termoizolante este grupat in patru categorii principale de produse, dupa cum urmeaza: DecoSpatio (include produse cu suprafete mari de sticla si care ofera o libertate foarte mare de design), DecoSensio (arhitectura profilelor din care sunt realizate ansamblurile termoizolante garanteaza cele mai ridicate valori de izolare termica), DecoVitrio (serie ce pune accentul pe optimizarea materialelor) si DecoVisio (ce exprima un echilibru perfect intre consum de energie si costuri). Dintre acestea, gama DecoSpatio este compatibila in cea mai mare masura cu noile exigente referitoare la eficienta energetica. In a doua parte a anului trecut am inregistrat o crestere a cererii pentru produsele din cadrul acestei game si preconizam ca tendinta ascendenta se va pastra si in 2023. O alta noutate a anului curent o constituie orientarea catre oferirea beneficiarului final a consultantei in alegerea unei tamplarii termoizolante eficiente din punct de vedere energetic si a unor solutii de montaj profesionale, care, impreuna, sa creeze ansambluri termoizolante rezistente in timp, perfect etanse si, nu in ultimul rand, care sa necesite investitii cat mai reduse din partea beneficiarului. Momentan, se pastreaza aceeasi tendinta a vanzarilor si a gamelor de produse solicitate si speram ca trendul cererii de tamplarie performanta sa fie in continuare ascendent, date fiind costurile din ce in ce mai ridicate privind consumurile de energie ale fiecarei locuinte in parte. Zonele in care efectuam livrari au ramas constante pe parcursul anilor, atat la nivel intern, cat si la export. Anul care s-a incheiat a fost marcat de stocuri limitate de materii prime la producatori, scumpiri dese si intarzieri la transport. In cel mai optimist scenariu, pentru 2023 estimam o diminuare a impactului acestor probleme si o stabilizare a preturilor. Totodata, preconizam ca, pentru noi, anul 2023 va fi unul de stabilizare si adaptare la noile conditii de piata si preturi, cu posibilitatea ca, in al doilea semestru, sa apara cresteri de 10% fata de 2022”, a mentionat Mirela Ivascu, Managing Partner in cadrul Deco Plast. Informatii suplimentare, la www.decoplast.ro
|