Producatori de tamplarie
Publicat de Camelia Pantel
28 Aug 2019 06:00
|
Principalele tipuri de proiecte in care se implica firma Diasel Termo, din judetul Dambovita, sunt reprezentate de locuintele individuale (cu o contributie de 95% la incasarile totale), diferenta fiind reprezentata de institutii publice, obiective accesate prin subcontractare. „Accesam aceste proiecte in principal pe plan zonal, distributia proprie fiind dezvoltata in judetele Dambovita, Arges si partea de nord a Teleormanului. Pentru toate acestea livram tamplarie din PVC (aceasta activitate are o contributie de aproximativ 80% in activitatea proprie), tamplarie din aluminiu (5%), jaluzele, rulouri, plase de protectie impotriva insectelor, precum si accesorii pentru ansamblurile termoizolante. Usile si ferestrele termoizolante pe care le comercializam sunt realizate cu profile Gealan, Teraplast, Salamander si Delta Aluminiu, feronerie G-U, precum si geam termoizolant realizat cu sticla Saint-Gobain. In ceea ce priveste dezvoltarea activitatii, pentru 2019 ne-am propus sa depunem un proiect printr-un program de tip «start-up» pentru retehnologizare. Din pacate nu l-am castigat, insa ne-am propus sa nu renuntam la planurile noastre”, a declarat Lucian Dragomir, administratorul firmei.
|