Producatori de tamplarie
Publicat de Camelia Pantel
11 Aug 2023 06:09
|
Cele mai numeroase categorii de proiecte pentru care compania Dragsil, din judetul Satu Mare, a livrat tamplarie din lemn stratificat in 2023 au fost reprezentate de locuinte individuale si cladiri istorice, acestea fiind, in principal, sedii de primarii. „Ne distribuim produsele pe plan national, iar aproximativ 20% din ansamblurile realizate le exportam pe pietele din Italia, Germania si Franta. In portofoliul propriu se regasesc ferestre si usi din lemn stratificat (in proportie de 30% din cifra totala de afaceri), diferenta fiind reprezentata de mobilier. In proportie de 30% din total realizam produse de serie, diferenta fiind ansambluri atipice, executate la comanda. In primele sase luni ale acestui an am inregistrat o mentinere a numarului comenzilor si estimam ca aceasta tendinta se va pastra pana la finele lui 2023 si ne va permite sa obtinem cel putin o stabilizare a cifrei de afaceri. Anul 2022 a fost incheiat cu rezultate financiare cu 25% mai mari decat cele din 2021. Pentru anul in curs, ne-am propus, de asemenea, sa ne mentinem activitatea la parametri optimi, fara sa implementam proiecte de investitii, desi avem in plan, pe viitor, sa achizitionam panouri fotovoltaice, pentru a ne asigura o parte din energia necesara activitatii. Cu toate acestea, trebuie sa asteptam si sa vedem evolutia pietei, precum si a contextului economic general. In acest moment, ni se pare ca domeniul specific de activitate se afla la inceputul unei crize. Dintre dificultatile care ne afecteaza activitatea, am putea mentiona inflatia foarte mare, valul de scumpiri ale materiilor prime si lipsa unor semnale de stabilizare a costurilor acestora. In cazul in care situatia pietei va fi negativa, este posibil sa ne reducem din activitate si sa apelam la masuri de disponibilizare a unei parti a personalului. In prezent, echipa proprie include 37 de angajati, activitatea noastra fiind initiata inca din anul 1991. In domeniul executiei tamplariei din lemn stratificat, lucram cu profile din esente de tei, stejar si paltin (ocazional), feronerie Roto sau Winkhaus, sisteme de finisare Milesi si geam termoizolant fabricat de societatea Euroglass”, a declarat Delia Crisan, administratorul firmei. Informatii suplimentare, la www.dragsil.ro
|