Producatori de tamplarie
Publicat de Camelia Pantel
28 Mar 2016 14:00
|
Managerii companiei Electric Plus, in portofoliul careia se afla marca de tamplarie Barrier, intentioneaza sa obtina anul acesta o majorare de peste 30% a cifrei de afaceri, in raport cu nivelul de 20 de milioane de euro, cat s-a inregistrat in 2015 (+33%, fata de 2014). In vederea extinderii activitatii, se are in vedere deschiderea a 25 de noi magazine in sistem de franciza, care urmeaza sa completeze reteaua existenta de alte 20 de showroom-uri de acest tip. Prin intermediul acestora si al colaboratorilor cu peste 300 de dealeri din toate judetele tarii, produsele Barrier sunt livrate la nivel national. De asemenea, sunt exportate in Italia, Franta, Belgia, Marea Britanie si Germania. Referitor la evolutia activitatii pe pietele externe, Adrian Garmacea, directorul general al companiei, a precizat: "In acest an, ne vom indrepta atentia tot mai mult spre pietele de export pe care le vizam. Ne dorim consolidarea acestora si, in consecinta, a prezentei noastre in tarile respective, dar si explorarea de noi oportunitati. In acest moment, 20% dintre produsele noastre sunt destinate exporturilor si ne dorim cresterea continua a vanzarilor de produse Barrier in afara granitelor tarii noastre". Managerul firmei a adaugat ca se are in vedere perfectionarea permanenta a angajatilor, atat a celor implicati in activitatea de productie, cat si a celor din magazine, acestia fiind instruiti in cele mai noi tehnici in domeniu, in cadrul Academiei Barrier. "Ne-am propus sa ajungem unul dintre brandurile preferate de clienti atat pentru calitatea produselor oferite, cat si pentru consultanta specializata asigurata de vanzatorii din magazinele Barrier. In acest an, vom continua investitiile sustinute in capacitatile de fabricatie si vom lansa noi produse si servicii care sa indeplineasca exigentele tuturor categoriilor de clienti", a concluzionat Adrian Garmacea. Informatii suplimentare, la www.barrier.ro
|