Producatori de tamplarie
Publicat de Camelia Pantel
18 Feb 2014 16:02
|
Oficialii producatorului de tamplarie termoizolanta Genius Group - Brasov considera ca va trece o perioada indelungata pana cand piata romaneasca de tamplarie - in ansamblul sau - va reveni la valorile inregistrate in anii premergatori recesiunii. De asemenea, acestia considera ca, pentru dezvoltarea domeniului, s-ar impune adoptarea unor masuri precum dezvoltarea de investitii importante in infrastructura, relansarea constructiilor de locuinte, adoptarea unor proceduri politico-fiscale care sa descurajeze escaladarea preturilor, precum si respectarea cerintelor ce stipuleaza obligativitatea implementarii marcajului CE. „Dintre dificultatile care ne-au marcat activitatea in ultima perioada am putea indica concurenta neloiala, nerespectarea legislatiei si a standardelor in vigoare, scaderea activitatii pe piata constructiilor si a amenajarilor interioare, lipsa finantarii proiectelor imobiliare si promovarea unor produse cu performante tehnice reduse, care sunt prezentate de fabricantii lor ca facand parte din clasa premium. Desi exista inca beneficiari care nu stiu sa faca diferenta intre profile cu mai multe camere si nu acorda importanta cuvenita feroneriei optand pentru modele ieftine, este imbucurator faptul ca nivelul de informare al clientilor este in crestere. Astfel, majoritatea beneficiarilor incep sa constientizeze importanta ferestrelor in izolarea termica a unei locuinte si sa se intereseze tot mai mult de tipul sistemelor utilizate, solicitand detalii tehnice cu privire la performanta profilelor, la caracteristicile feroneriei sau la structura geamului termoizolant. In pofida conditiilor dificile de piata, anul acesta vizam o majorare a cifrei de afaceri de pana la 15%, a declarat Andra Reit, director de comunicare in cadrul firmei. Informatii suplimentare, la www.geniusgroup.ro
|