Producatori de tamplarie
Publicat de Camelia Pantel
26 Iun 2013 14:04
|
Firma Hamat Impex, din judetul Dolj, s-a implicat preponderent in executia sistemelor de umbrire (jaluzele verticale, rulouri textile, de interior/exterior etc.), executand, totodata, tamplarie din PVC (cu o pondere de 30% din total), ansambluri din aluminiu (10%), usi de garaj (10%), precum si plase de protectie impotriva insectelor. Prin intermediul celor doua spatii de prezentare din Targu Jiu si Ramnicu Valcea se efectueaza livrari la nivel national, indeplinindu-se, totodata, cereri la export, prin intermediari. „Anul acesta, cele mai numeroase comenzi au provenit de la nivel local, beneficiarii optand preponderent pentru produse din gamele economica si medie. Pe fondul mentinerii numarului comenzilor, estimam pentru anul acesta obtinerea unei majorari de aproximativ 5% a cifrei de afaceri, care s-a situat in 2012 la nivelul de 2,7 milioane de lei (+ 3 % fata de 2011). Situatia bransei se mentine constanta, printre problemele care o afecteaza numarandu-se lipsa de lichiditati, polarizarea cererii (fie catre modele premium, fie economice), influenta nu intotdeauna pozitiva a factorului sezonier si promovarea pe piata a unor modele cu un grad scazut de calitate. In vederea contracararii acestor dificultati si avand in vedere ca lucram mai ales cu persoane fizice, am decis sa aplicam diverse masuri de securizare a platilor. De asemenea, pe segmentul tehnicii de umbrire, am optat pentru promovarea de sortimente noi, dintre care se remarca rulourile textile pentru zi si noapte si jaluzelele verticale. Pe termen scurt, avem in vedere sa ne implicam in promovarea unor modele cu pliseuri pentru interior sau a unor copertine pentru exterior”, a declarat Daniela Stefan, manager in cadrul societatii. Informatii suplimentare, la www.hamat.ro
|