HORMANN: Sediu nou pentru reprezentanta din Romania |
Producatori de tamplarie
Publicat de Ovidiu Stefanescu
30 Oct 2012 11:01
|
In data de 26 octombrie a avut loc inaugurarea oficiala a noului sediu al companiei Hormann Romania, amplasat in zona de vest a capitalei. La eveniment a participat Christoph Hormann, unul dintre actionarii companiei germane. Subsidiara locala reprezinta un important competitor pe piata usilor de garaj din Romania, punand la dispozitia partenerilor unul dintre cele mai diverse si complexe portofolii de produse. Din punct de vedere financiar, primul semestru din 2012 s-a incheiat cu o majorare de 15% a livrarilor, pentru intregul an fiscal fiind estimata o cifra de afaceri de 6,9 milioane de euro. Conform declaratiilor directorului general al Hormann Romania, Bogdan Cojocaru "in ceea ce priveste perspectivele de reluare a cresterii in domeniul constructiilor, desi avem anumite rezerve, putem afirma ca am sesizat o sporire semnificativa a numarului cererilor de oferta pentru diverse proiecte industriale, aspect care, din punctul nostru de vedere, poate crea premisele cresterii vanzarilor pe segmentul nostru de piata". Informatii suplimentare, la www.hormann.ro
|