Producatori de tamplarie
Publicat de Ovidiu Stefanescu
18 Iun 2020 05:03
|
Reteaua internationala de productie si comercializare a ansamblurilor de tamplarie termoizolanta IFN Holding a continuat sa raporteze cresteri substantiale ale cifrei de afaceri, peste doua treimi din vanzarile grupului fiind realizate in zona DACH (Germania, Austria si Elvetia). In 2019, concernul format din companiile Internorm, Topic, GIG, HSF, Schlotterer, Kastrup si Skaala a anuntat o majorare de peste 12% a vanzarilor, care au ajuns, astfel, la 612 milioane de euro (cu 66 milioane de euro mai mari fata de anul precedent). Veniturile operationale au cumulat 33,2 milioane de euro in aceeasi perioada. Conform declaratiilor echipei manageriale, potentialul inovator deosebit, cuplat cu investitiile masive in modernizarea facilitatilor de productie au asigurat o utilizare completa a capacitatilor tuturor companiilor din grup, fapt ce a garantat totodata o consolidare sustenabila a operatiunilor. In ultimii 10 ani, IFN a reusit sa-si dubleze, practic, incasarile, iar capitalurile proprii au sporit cu 17 milioane euro, ajungand in prezent la 217 milioane de euro. In pofida efectelor negative ale pandemiei Covid-19, conducerea companiei de familie este optimista cu privire la viitor, bazandu-se pe raportul bun de folosire a fondurilor proprii in finantarea activitatii (57%), pe pachetul de investitii in valoare de 42,5 milioane de euro stabilit pentru anul in curs si pe stabilitatea comenzilor. In mod concret, grupul poate activa independent de creditarea bancara si este perfect echipat pentru o abordare in conditii de siguranta a crizei actuale, gratie managementului sustenabil. Analiza regionala a operatiunilor indica faptul ca 40% din vanzarile anului 2019 au fost realizate in Austria, 18% in Germania si 9% in Elvetia. Conform datelor unui studiu realizat de HLS, piata europeana de profil a crescut in exercitiul financiar precedent atat ca valoare, cat si ca volum. Totusi, in prezent, ca urmare a modificarilor survenite in comportamentul consumatorului, se manifesta anumite schimbari de paradigma, clientii fiind mult mai focalizati pe siguranta, minimizarea costurilor aditionale si asigurarea unor avantaje verificabile produselor achizitionate. Toate acestea constituie avantaje competitive nete pentru IFN Holding in perioada urmatoare, considera expertii grupului.
|