Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Duminica, 22 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Producatori de Tamplarie - McKinsey: Este acum digitalizarea mai mult o amenintare decat o oportunitate?
McKinsey: Este acum digitalizarea mai mult o amenintare decat o oportunitate?
Producatori de tamplarie Publicat de Ovidiu Stefanescu 24 Iun 2022 06:21
Piata produselor pentru constructii este, peste tot in lume, temelia economiei, insa in mod paradoxal se confrunta cu o fragmentare pronuntata. Ea cuprinde mii de categorii de produse, materii prime si articole finite, cum ar fi, de pilda, ferestrele si usile. Daca la aceasta se adauga numarul mare de furnizori, producatori/subantreprenori si distribuitori, dealeri sau contractori se poate obtine o imagine destul de fidela a complexitatii sectorului mentionat anterior. Realitatea arata ca in prezent exista inca multi manageri care continua sa se bazeze pe strangeri de mana si pe aparate de fax pentru a face afaceri. 
Recenta pandemie a resetat insa in mod fundamental relatia pe termen scurt dintre cerere si oferta pentru intreaga industrie a produselor pentru constructii si implicit pentru domeniul tamplariei termoizolante. Intreruperile lanturilor de aprovizionare, volatilitatea preturilor materiilor prime si deficitul de forta de munca au scos la iveala fisuri operationale grave. Desi pe alocuri s-a reusit acoperirea lor prin cresteri succesive de pret, este de asteptat ca in momentul revenirii la normalitate si echilibru multi sa descopere ca solutiile alese au fost mai degraba miraje. 
Singura solutie pe termen lung este inovatia, conchid expertii de la McKinsey. Acestia observa ca nu este deloc o surpriza faptul ca factorii de decizie riposteaza la provocarile actuale punand accent pe inovare si transformare digitala. De asemenea, este remarcabil faptul ca cei mai multi dintre manageri isi declara intentiile de a spori investitiile in cercetare-dezvoltare, pentru a asigura conservarea competitivitatii. Mai mult, optiunea ”smart” a devenit deja o prioritate. Tendintele digitale si cele legate de inovare se afla pe agenda tuturor managerilor, teme precum instrumentele, modelarea informatiilor despre cladiri (BIM), solutiile software avansate legate de managementul santierului si automatizare fiind la ordinea zilei. Multi specialisti vad deja oportunitati in inovare, in special datorita imbunatatirilor aduse instrumentelor, proceselor si eficientei, prin care se poate creste calitatea, scadea costurile si personaliza lantul valoric. 
Cu toate acestea, exista inca o perceptie destul de pronuntata conform careia digitalizarea este mai mult o amenintare decat o oportunitate. A face schimbari radicale in modurile traditionale de lucru necesita asumarea unor riscuri incomode. Efectele tendintelor de transparenta si eficienta vor fi resimtite mai acut de distribuitori, al caror rol in aprovizionare este major, dar care resimt presiuni pe marje pe masura ce rutele sufera anumite contractii. Practic, amenintarile sunt omniprezente, inclusiv pe segmentul noilor platforme si canale de vanzare. Deloc surprinzator, cei care au cel mai mult de pierdut din cauza transparentei preturilor sunt firmele de executie, care pot obtine o marje mai mari atunci cand costurile cu produsele si forta de munca sunt combinate, si distribuitorii, a caror capacitate de a stabili dinamic preturile este esentiala. 
In pofida tuturor celor mentionate anterior, cea mai mare provocare va fi de fapt gestionarea canalelor pentru producatori: pe masura ce beneficiarii si distribuitorii se vor adapta la noile moduri de lucru, producatorii vor trebui sa mentina accesul in aval la materiale si sa faca fata schimbarii rutelor catre piata, fara a lasa ca perturbarile sa le afecteze afacerea pe termen scurt. Tranzitia va necesita actiuni indraznete si va implica riscuri reale. 
Ca solutie, specialistii McKinsey propun o abordare din trei puncte de vedere. In primul rand, este vorba despre stabilirea unei tinte clare si indraznete in materie de inovare. Pentru asigurarea progresului se impune articularea corecta si plauzibila a aspiratiilor respective, pentru a genera noi cresteri nete ale rezultatelor, imbunatatirea experientei clientilor sau majorari ale calitatii operationale si a lantului valoric. In al doilea rand, este obligatorie concentrarea pe furnizori, prin dezvoltarea de solutii care sa poata atenua principalele probleme legate de forta de munca calificata sau volatilitatea preturilor. In fine, in al treilea rand, se recomanda ajustarea portofoliului de investitii. O abordare traditionala de dezvoltare a produselor care ofera investitii mari bazate pe etape ar putea sa nu functioneze intr-un mediu aflat in schimbare rapida. De aceea, pentru a depasi dificultatile de adaptare este necesara o abordare mai agila a alocarii resurselor. Pentru a deveni ”inteligenta”, o companie trebuie, asadar, sa de concentreze pe diferentiatorul-cheie - si anume investitia in inovare si cercetare-dezvoltare. Aceasta realitate va fi pregnanta cel putin pe termen mediu, iar cei care nu vor tine cont de ea nu vor avea posibilitatea sa transforme experientele din ultimii trei ani intr-un nou impuls de crestere, avertizeaza cei de la McKinsey.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 021-336.04.17
TSV
rehau
ABONARE REVISTE
SISECAM
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left