PROFIL EXIM: Noi investitii in dezvoltare, planificate pentru anul curent |
Producatori de tamplarie Publicat de Camelia Pantel 26 Iun 2015 18:00 |
Dupa ce in exercitiul financiar precedent a inregistrat o majorare a cifrei de afaceri in raport cu 2013 (de la nivelul de 2,2 milioane de lei la 2,8 milioane de lei), conducerea producatorului de geam termoizolant Profil Exim are in vedere pentru 2015 obtinerea unei noi cresteri cuprinse intre 5% si 10%. La realizarea incasarilor totale contribuie (cu aproximativ 85%) comercializarea geamului termoizolant, diferenta fiind reprezentata de acordarea unor servicii de prelucrare a sticlei si de furnizarea altor produse din acelasi material.
Daniel Apetrei, director general al Profil Exim: “Anul acesta estimam o majorare de pana la 25% a domeniului prelucrarii sticlei, prin achizitia unui utilaj de slefuire. Alte operatiuni de acest tip care se realizeaza in unitatea proprie sunt reprezentate de sablare, gaurire, slefuire in serie mica/unicat etc. In ceea ce priveste segmentul geamului termoizolant, in prezent oferim o gama completa (inclusiv Low-E, laminat, de protectie, ornamentale, antiefractie etc.) in multiple combinatii, care integreaza sticla Saint-Gobain sau AGC. In 2015 am remarcat o sporire a cererii de modele laminate (+25% in raport cu 2014), utilizate la proiecte speciale. In rest, celelalte tipuri de obiective ce se construiesc actualmente sunt reprezentate de ansambluri rezidentiale, spatii comerciale si locuinte individuale cu parter. Avand in vedere structura cererii, pentru anul in curs ne-am propus sa investim in achizitia mai multor utilaje, cum ar fi o masa de taiat pentru sticla laminata, o linie de spalare sau alte utilaje pentru retehnologizarea sectiei de geam termoizolant. In prezent, in unitatea de productie a vitrajelor dispunem de o capacitate de 7.500 mp in doua schimburi”. {/access}
|