INDEX COMPANII | Inscriere/Adaugare |
CONF BINALE SRL |
Adresa: *, *, Sector * |
Telefon: * , * |
Fax: * |
Mobil: * |
E-mail: * |
Web site: https://binale.ro/ |
Persoana de contact: *, * |
Domenii: Tamplarie lemn stratificat |
Descriere activitate |
Prezentare companie/institutie CONF BINALE: Cele mai recente investitii presupun instalarea de panouri solare
Corneliu Malinoiu (54 de ani)
Functia/Firma: director tehnic, Conf Binale Impex;
Experienta profesionala: 33 de ani in domeniul tamplariei termoizolante.
Firma Conf Binale Impex, cu sediul in judetul Vrancea, adopta anul acesta o strategie de mentinere a activitatii si a cifrei de afaceri la un nivel stabil, intrucat in sectorul constructiilor se inregistreaza o stagnare. Corneliu Malinoiu, directorul tehnic al companiei, precizeaza ca, in 2023, se dezvolta foarte putine lucrari publice, mai ales cele din categoria imobilelor istorice, dar, cu toate acestea, cele mai numeroase investitii raman cele individuale, private.
- Care sunt planurile de dezvoltare a activitatii pe termen lung?
- Principalul proiect pe care intentionam sa-l dezvoltam imediat ce piata se va mai redresa va fi reprezentat de o noua hala de productie, complet utilata. Cel mai recent program de investitii pe care l-am finalizat in acest an a constat in instalarea, din fonduri proprii, a unor panouri fotovoltaice cu o putere de 100 kW. Este o investitie a caror efecte se simt deja, chiar daca este prematur sa afirmam cu exactitate care este contributia acesteia la consumul energetic total. As dori sa mai mentionez faptul ca am luat aceasta decizie si din perspectiva sustenabilitatii, intrucat intotdeauna am fost deosebit de preocupati de protectia mediului si de adoptarea de masuri sustenabile.
- Cum se deruleaza, in prezent, activitatile de productie?
- Activitatea firmei consta, in prezent, in productia de ferestre din lemn stratificat si ferestre din lemn placate cu aluminiu (in proportie de 60% din total), usi de interior si exterior (30%) si scari. Pentru fabricarea ansamblurilor termoizolante utilizam profile din esente de pin, stejar, frasin sau tei, sisteme de feronerie AGB si geam termoizolant procurat de la firma Moldoglass (din judetul Bacau). Incepem procesul de executie cu debitarea masei lemnoase, placile presate stratificate fiind preluate atat din comunitatea europeana, cat si din Romania. Ne axam pe realizarea de modele unicat si avem o experienta indelungata in domeniu, fiind activi in domeniul proiectarii si fabricarii acestor tipuri de produse inca din anul 1990.
- Ce masuri a adoptat compania pe care o reprezentati pentru a face fata fluctuatiei preturilor la materiile prime si penuriei de angajati calificati ce poate fi remarcata pe plan national?
- Lucram cu o echipa formata exclusiv din profesionisti, aceasta incluzand, in prezent, 45 de angajati. Am reusit sa nu avem fluctuatii in ceea ce priveste forta de munca, ba mai mult, recent, am avut posibilitatea sa ne extindem echipa de angajati. In ceea ce priveste fluctuatia preturilor la materiile prime, in ultima perioada, am observat o usoara stabilizare a acestora si chiar o tendinta de scadere.
- Unde se face distributia produselor pe care le fabricati?
- Suntem activi prin livrari la nivel national, iar distributia se realizeaza prin intermediul colaborarii cu o retea ce include peste 12 dealeri. In acelasi timp, exportam aproximativ 25% din totalul produselor finite pe pietele din Olanda, Italia sau Franta. Punem la dispozitia partenerilor o gama diversa de servicii auxiliare, ce include, printre altele, garantie, intretinere si mentenanta in exploatare.
(articol aparut in revista Fereastra, editia August 2023) |