Producatori de tamplarie
Publicat de Camelia Pantel
26 Aug 2022 06:10
|
Compania TDC Ro - Brasov, care a integrat, recent, activitatea firmei Lustic Invest SA, din aceeasi localitate, si care isi desfasoara activitatea pe segmentul executiei geamului termoizolant si cel al prelucrarii sticlei, a livrat in ultima perioada produse specifice pentru sali de sport, retele de hipermarket-uri si cladiri de birouri. „Pe fondul majorarii semnificative a preturilor la sticla, numarul comenzilor pe segmentele specifice de activitate s-a inscris pe un trend descendent. Cresterile au atins chiar si valoarea de 40% si in continuare tendintele sunt tot unele de crestere. Bineteles ca trebuie sa facem fata si majorarilor de preturi la utilitati si avand in vedere toate aceste probleme, speram ca din punct de vedere financiar vom reusi macar sa ne mentinem cifra de afaceri la valoarea de 30 milioane de lei inregistrata anul trecut. Veniturile proprii sunt rezultatul productiei geamului termoizolant (care are o pondere de 50% la totalul activitatii), precum si a derularii unor operatiuni de prelucrare a sticlei, precum cele de slefuire, fazetare, gaurire, securizare, laminare, serigrafiere, emailare etc. Pe segmentul productiei geamului termoizolant putem realiza orice tip, lucram exclusiv cu sticla Saint-Gobain si detinem o capacitate de fabricatie de 25.000 mp/ luna. Ne distribuim produsele pe plan national, iar anul acesta am optat exclusiv pentru masuri de mentinere a activitatii la cote optime”, a declarat Leonard Ghinet, managerul companiei. Informatii suplimentare, la www.tdcglass.ro
|