Producatori de tamplarie
Publicat de Camelia Pantel
24 Feb 2017 12:47
|
Producatorul de tamplarie Tehnorex (din judetul Timis) intentioneaza sa dezvolte, anul acesta, segmentul de ferestre si usi din aluminiu placate la interior cu lemn, sortimente care se integreaza in gama premium. „Intrucat am inregistrat o cerere in crestere pentru ansamblurile de acest tip, pe care le realizam cu profile Cortizo, din seria Galicia Premium, am decis ca in 2016 sa investim in perfectionarea tehnologiei pentru realizarea acestora. Ferestrele/usile din aluminiu pe care le fabricam integreaza, de asemenea, repere Cortizo sau Profilco si geam termoizolant realizat in unitatea proprie. In ultimul timp, am inregistrat comenzi in crestere pe acest segment, atat pe plan intern, cat si la export, unde cererea de ansambluri din aluminiu este net superioara celei din PVC”, informeaza Dorin Sandru, directorul general al Tehnorex. Livrarile interne ale firmei se efectueaza pe plan judetean, iar 5% din ferestrele/ usile fabricate sunt exportate in Italia, Franta, Germania si Austria. Managerul firmei precizeaza, de asemenea, ca in portofoliul societatii se regasesc „proiecte rezidentiale, industriale, comerciale, de tip office”, iar „contributia comercializarii ansamblurilor din aluminiu la incasarile totale este de aproximativ 60%”, diferenta revenind productiei de pereti cortina (5%), lucrarilor de placare cu materiale compozite (5%), precum si livrarilor de tamplarie din PVC. Tehnorex a raportat, pentru 2016, o mentinere a cifrei de afaceri la valoarea de 1,2 milioane de lei din 2015, iar pentru 2017 este asteptata o majorare a acestei valori. In domeniul fabricarii ferestrelor/usilor din aluminiu, compania detine o capacitate de productie de 1.500 mp/luna. Informatii suplimentare, la www.tehnorex-tm.com
|