AGI CONSTRUCT: Obiectiv de mentinere a vanzarilor in 2012 |
Producatori de tamplarie Publicat de Camelia Pantel 26 Iun 2012 10:45 |
Firma AGI Construct, din Buzau, desfasoara activitati specifice atat in domeniul constructiilor, cat si in cel al tamplariei termoizolante. Obiectivele de dezvoltare stabilite pentru 2012 vizeaza mentinerea afacerii si a vanzarilor la parametri optimi, obiectivul fiind dificil de atins, mai ales ca piata de profil este, in prezent, destabilizata.
Liviu Todirica, director tehnic in cadrul AGI Construct: „Segmentul de piata specific trebuie sa faca fata unei scaderi semnificative a numarului de proiecte imobiliare finantate din fonduri publice si private. Astfel, in judetul Buzau (unde ne derulam preponderent activitatea), programul national de reabilitare termica se desfasoara cu dificultate, cele mai multe interventii fiind facute, in continuare, de persoanele private. Astfel, sectorul constructiilor are nevoie urgent de o relansare. In ceea ce ne priveste, anul acesta, ponderea comenzilor a fost detinuta de lucrarile de interes public (cu 90%), desfasurate la nivel national. In domeniul tamplariei termoizolante (care contribuie cu aproximativ 25% la vanzarile totale) realizam deopotriva ansambluri din PVC si aluminiu, utilizand materiale marcile Demirtas, Profilco, Brugmann, Roto, Winkhaus etc.”.
|