AL-TECH: Mentinere a numarului de proiecte in domeniul aluminiului |
Producatori de tamplarie Publicat de Camelia Pantel 14 Ian 2013 10:15 |
Specializata exclusiv in realizarea de tamplarie din aluminiu, compania Al-tech, din Bacau, a consemnat in 2012 o majorare a cifrei de afaceri comparativ cu nivelul de 1,7 milioane de lei consemnat in 2011. „Acest lucru a fost posibil prin prisma faptului ca numarul lucrarilor s-a mentinut constant in 2012 la nivel national si speram ca tendinta va putea fi remarcata si in primele sase luni din 2013. In ceea ce ne priveste, pentru 2013, avand in vedere situatia economica dificila generalizata, ne-am propus cel putin sa mentinem incasarile la nivelul din 2012. Anul trecut am furnizat cu precadere produse pentru proiecte finantate din fonduri private, de dimensiuni medii si mari, cu destinatie de cladiri de birouri si hale de productie. Am produs si montat cu precadere ferestre si usi (cu o pondere de 70% din totalul afacerilor), diferenta provenind din instalarea de pereti cortina si efectuarea unor lucrari de placare cu materiale compozite. Cea mai importanta dificultate remarcata la nivelul bransei este reprezentata de incasarea cu dificultate a creantelor. Strategia aplicata la nivel intern in 2013 presupune, de asemenea, implementarea unor masuri de stabilizare a afacerii. In procesul de executie utilizam profile Balkan si Schuco, iar geamul termoizolant este furnizat de societatea Moldoglass”, a declarat Radu Maftei, administrator al firmei.
|