LIDERPLAST: Cifra de afaceri in crestere pentru 2013 |
Producatori de tamplarie Publicat de Ovidiu Stefanescu 25 Ian 2013 14:15 |
Cifra de afaceri realizata de compania Liderplast, din Cluj-Napoca, in exercitiul financiar precedent a fost de aproximativ 6 milioane de euro, dublu fata de nivelul consemnat in 2011. Pentru anul fiscal in curs, estimarile curente indica o imbunatatire substantiala a rezultatelor, obiectivul de marketing declarat de managementul societatii fiind acela de atingere a unui nivel al vanzarilor de
10 milioane de euro. „Avand in vedere specificul pietei locale de profil si nivelul scazut al tranzactiilor efectuate ca urmare a recesiunii prelungite, am luat decizia orientarii preponderente catre activitatile de export, peste 70% din productia actuala fiind livrata catre beneficiari din noua tari. Cele mai multe vanzari se realizeaza in Germania, Elvetia, Belgia, Cehia etc. In intervalul urmator, aceasta directie de dezvoltare va fi consolidata si sustinuta. Orientarea respectiva a impus perfectionarea continua a produselor promovate si orientarea spre sistemele de inalta calitate. Astfel, am demarat parteneriate cu o serie de furnizori de top, recunoscuti pentru caracteristicile tehnice deosebite ale reperelor promovate, in prezent utilizand profile Veka si feronerie Winkhaus – Activ Pilot. Relatiile de afaceri pe care le derulam cu acestia decurg excelent si sunt intr-un progres continuu, cu atat mai mult cu cat cantitatile de sisteme contractate sunt in permanenta crestere, iar planul nostru de dezvoltare presupune sporirea acestora, pe termen scurt, mediu si lung. Momentan, singurele dificultati pe care le intampinam sunt legate de insuficienta capacitatilor de fabricatie, care de doi ani sunt utilizate la maximum. Un alt element care ar mai putea fi mentionat in directia respectiva se refera la dificultatea adaptarii modului de lucru al personalului la exigentele pe care le presupune livrarea catre clienti externi. Pentru depasirea acestor probleme am decis lansarea unor programe de pregatire si specializare profesionala (proiect finantat prin accesarea de fonduri europene) si realizarea unor investitii semnificative, ce se vor concretiza prin achizitia a inca patru linii de productie complet automate, care vor asigura o majorare a capacitatii de fabricatie pana la nivelul de 900 u.f./zi. In ceea ce priveste viitorul acestei branse in Romania, din pacate nu intrevedem nicio imbunatatire, piata locala fiind intr-o etapa de stagnare, situatie complet diferita fata de cea din Europa Centrala si de Vest, unde potentialul de crestere nu se va epuiza prea curand”, a declarat Emil Sorin Man, administrator al societatii. Informatii suplimentare, la www.liderplast.ro
|