Producatori de tamplarie
Publicat de Camelia Pantel
02 Dec 2010 11:16
|
Compania Metalrom, din Targoviste, este implicata in productia de tamplarie din PVC, cota acestei activitati fiind de 90% din totalul livrarilor. Ansamblurile sunt realizate cu profile Gealan, feronerie G-U si geam livrat de firma Vispesti Prod, fiind certificate cu marcajul CE. “In 2010, in pofida faptului ca piata nu ne-a oferit conditii optime de dezvoltare (aflandu-se in scadere), am reusit sa activam la cote normale, fara sa fie nevoie de aplicarea unor masuri de restructurare. Ne-am axat pe livrari directe in proportie de 90% si pe distributia catre proiecte de constructii publice si private, vizand in principal, reabilitari. Deocamdata sunt preponderente proiectele medii, iar beneficiarii ne-au solicitat cu precadere modele ieftine. Consideram ca piata ar putea sa se inscrie din nou pe un trend ascendent incepand din 2012, odata cu sporirea puterii de cumparare a beneficiarilor finali. Din nefericire, la nivel intern nu am putut derula investitii, insa, pentru 2010, comenzile pe care le-am onorat ne vor permite sa obtinem o crestere de 30% a volumului vanzarilor fata de cele 5,8 milioane de lei inregistrate in 2009. Pentru 2011, avem ca principal obiectiv al planului managerial inca o majorare a veniturilor”, a declarat Ovidiu Ionescu, administrator al Metalrom. Informatii suplimentare, la www.metalromsa.ro
|