Producatori de tamplarie
Publicat de Camelia Pantel
10 Ian 2013 11:09
|
Cifra de afaceri a companiei Scudo Serv, din Ploiesti, s-a inscris anul trecut pe un trend ascendent, fiind inregistrata o majorare de aproximativ 10% a incasarilor comparativ cu nivelul de 6,5 milioane de lei consemnat in 2011. „Aceasta evolutie optima a avut loc pe fondul mentinerii nivelului cererii. Pentru 2013, chiar daca segmentul autohton de piata prezinta premise optime de dezvoltare, nu putem face previziuni clare in ceea ce priveste dinamica acestuia. Situatia este similara si pentru firma noastra, iar momentan putem spune ca avem in perspectiva un numar suficient de proiecte, ceea ce speram sa ne ajute efectiv in derularea activitatii. In 2012, ne-am implicat cu precadere in obiective finantate din fonduri private, cele mai numeroase dintre acestea fiind incluse in categoriile medii si mari si reprezentate de sedii de firme, localizate la nivel national. Totodata, cele mai numeroase lucrari in care ne-am implicat au vizat instalarea de tamplarie din aluminiu (cu o pondere de aproximativ 65% din incasari), diferenta constand in instalarea de ansambluri din lemn stratificat (5%), din PVC (10%), sisteme de umbrire si mobilier. Dintre materialele folosite in procesul de executie se remarca profilele Rehau si Alumil, precum si feroneria G-U sau geamul termoizolant livrat de societatea Valras Prod. Situatia buna din 2012 ne-a permis sa investim in dezvoltarea afacerii, respectiv in achizitia de utilaje pentru productie printr-un program european. Dintre obiectivele pe care le avem in vedere pentru 2013 se remarca mentinerea gradului ridicat de organizare interna, care ne-a ajutat foarte mult sa depasim perioada dificila din ultimii ani, asigurand afacerii un grad ridicat de calitate, fiabilitate si promptitudine si un raport optim calitate-pret pentru gama sortimentala”, a declarat Laura Antonescu, administratorul firmei. Informatii suplimentare, la www.scudo.ro
|