Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Duminica, 22 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Produse & Tehnologii - INTERPLAST ROM: Nou capac de stulp, potrivit unei multitudini de profile
INTERPLAST ROM: Nou capac de stulp, potrivit unei multitudini de profile
Produse & Tehnologii Publicat de Camelia Pantel 24 Aug 2015 13:19
Capacul de stulp, inclus recent in oferta furnizorului de accesorii Interplast Rom, este produs din materialul special ASA, care ofera protectie superioara impotriva razelor UV si permite suprafetei produsului sa reziste la fenomenul ingalbenirii in timp. De asemenea, acesta este proiectat si fabricat in conditii speciale, care ii confera  caracteristici deosebite, precum si o paleta extinsa de aplicabilitate.
 
Caracteristici speciale de ghidaj pentru noul capac de stulp
Capacul de stulp de la Interplast este realizat din doua bucati, structura ce ii permite utilizatorului sa opteze pentru culorile optime atat la interiorul, cat si la exteriorul ferestrei.
De asemenea, acesta include linii de ghidaj care previn glisarea gresita a partii frontale pe corpul capacului, precum si elemente de ghidaj pe spatele corpului, in vederea facilitarii pozitionarii si montajului acestuia pe montantul mobil. In acelasi timp, capacul de stulp Interplast include ghidaj trapezoidal care previne smulgerea partii frontale de pe corpul capacului in timpul transportului sau cu prilejul manipularii.
Stulpul reprezinta un profil care se fixeaza pe cerceveaua canatului inactiv si asigura inchiderea canatului activ peste cel inactiv. Acest tip de produs este astfel un montant mobil care separa doua canaturi adiacente in cazul unei ferestre sau usi impartite intr-o asemenea maniera. Canatul activ este cel care se deschide mai des si este prevazut obligatoriu cu maner si cremon, iar cel inactiv se deschide mai rar, motiv pentru care poate avea un mecanism de actionare mai simplu, fara maner sau este prevazut doar cu zavoare. O tamplarie poate sa fie formata numai din canaturi fixe sau dintr-o combinatie de canaturi fixe si mobile. In cazul celor fixe, geamul este integrat direct in toc (desi exista si exceptii), iar in cel al canaturilor mobile vitrajul este montat in cercevea.
Seria de capace de stulp de la Interplast include modele potrivite pentru numeroase tipuri de profile. Astfel pentru Aluplast Ideal 4.000 se recomanda utilizarea modelelor AL - 70 - C si AL - 70 - O pentru reperele ovale, iar pentru profilele Rehau Euro Design 70 se potrivesc modelele RH - 70 - C si RH - 70 - O in cazul celor ovale, in timp ce pentru Rehau Geneo se poate utiliza capacul de stulp RH - GENEO. Modelul de capac de stulp KBE se potriveste profilelor KBE 70, cel SCHUCO - 70 pentru reperele din gama Schuco 70, iar cel TR - 70  pentru profilele Trocal 70. Pentru seriile Gealan sunt disponibile capacele de stulp GEALAN S8000 (pentru modelul Gealan S8000) si GL - S9000 (pentru Gealan S9000), iar pentru cele Inoutic, sortimentele INOUTIC ARCADE (pentru gama Inoutic Arcade) si INOUTIC PRESTIGE (pentru seria Inoutic Prestige). De asemenea, capacele de stulp SL - 176 si SL - 276 sunt utilizabile la profilele Salamander SL 76 si Salamander 3D, iar VK - 70 si VK - 82 pentru modelele Veka Softline 70 si Veka Softline 82. Capacele de stulp Interplast sunt disponibile intr-o multitudine de culori. Informatii suplimentare, la www.interplastrom.ro                    
 
Solicita informatii suplimentare      
 
TSV
ABONARE REVISTE
rehau
SISECAM
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left