Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Duminica, 29 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Produse & Tehnologii - KFV: Sisteme de inchidere multipunct pentru confort si siguranta sporita
KFV: Sisteme de inchidere multipunct pentru confort si siguranta sporita
Produse & Tehnologii Publicat de Ovidiu Stefanescu 08 Mai 2018 06:58
Conform principiilor care stau la baza strategiei de dezvoltare a grupului Siegenia, ce include si brandul KFV, feroneria pentru usi, privita ca o parte a sistemului general de siguranta ce echipeaza o incapere, constituie, in sine, garantia obtinerii unor caracteristici superioare de confort, securitate, design, eficienta energetica (gratie unei etansari optime) etc. Practic, usile beneficiind de functii automate de deschidere si blocare, precum si ansamblurile dotate cu sisteme biometrice de control al accesului constituie doar doua dintre modelele reprezentative pentru nivelul la care a ajuns tehnologia actuala. Obiectivul declarat al furnizorului german este acela de a transforma cele mai diverse exigente ale beneficiarilor in solutii inovatoare, iar un exemplu edificator din acest punct de vedere este constituit de sistemele de feronerie marca KFV. Acestea asigura un grad ridicat de securitate, reprezentand, in caracteristicile excelente de performanta, solutii speciale, puternic orientate catre viitor. Un avantaj suplimentar este constituit de facilitatile obtinute in ceea ce priveste costurile de productie si reducerea timpului de fabricatie.
 
AS 2600 si AS 2750, doua solutii de inalta securitate si eficienta
Marca germana KFV are o istorie de 150 de ani in domeniul sistemelor de inchidere a usilor, pe piata din Romania cele mai solicitate modele fiind AS 2600, respectiv AS 2750. Primul dintre acestea include un element de zavor de tip cioc-bolt, intr-o combinatie foarte eficienta de carlig pivotant. Boltul cu profil rotund asigura un nivel ridicat de siguranta si, de aceea, feroneria din clasa respectiva poate fi utilizata cu succes la usile executate din PVC si diverse tipuri de profile de lemn sau aluminiu. Pentru ansamblurile in doua canaturi, cu latimi de maximum 2.860 mm, sunt disponibile elemente speciale de prelungire, actionarea aripii secundare realizandu-se cu ajutorul unui mecanism instalat pe stulp. In ceea ce priveste modelul AS 2750, acesta se caracterizeaza prin capacitatea de a bloca deschiderea canatului prin intermediul a doua bolturi tesite, actionate prin intermediul unui arc, care sunt dispuse in ambele casete ale sistemului de inchidere. Se obtine, astfel, un sistem perfect etans de siguranta, asigurat de cele doua carlige pivotante, acesta putand fi blocate cu ajutorul cheii. Produsul este echipat, in versiunea standard, cu trei zavoare de tip softlock, care ofera avantajul unei operari silentioase.
 
AS 3600, un sistem de feronerie din clasa RC2 de rezistenta antiefractie
Caracteristica de confort este in mod reprezentativ ilustrata prin produsul Genius de la Siegenia, care constituie o solutie avansata de tip electromecanic pentru inchiderea/deschiderea in sistem multipunct. Acesta integreaza un mecanism electronic de control si este dotat cu un motor electric de performanta, asigurand o operare rapida si silentioasa, concomitent cu o etansare performanta a usii. Produsul poate fi folosit in combinatie cu o gama extinsa de sisteme de control al accesului si este recomandat pentru echiparea usilor instalate la constructiile rezidentiale, comerciale sau industriale. Probabil ca functiile de confort si siguranta sunt cel mai bine reflectate de sistemul de inchidere multipunct AS 3600, lansat in 2017 inclusiv pe piata din Romania si care este disponibil intr-o mare diversitate de variante in ceea ce priveste dimensiunea dornmass-ului si a placii frontale. Produsul dispune de patru elemente de blocare, fiecare avand o adancime de 20 mm, iar boltul automat al zavorului integreaza un declansator mecanic, care, la contactul cu elementul instalat pe rama, determina extinderea acestui element, precum si a carligului pivotant. In mod suplimentar, zavorul poate fi inchis cu ajutorul cilindrului, moment in care este blocat si manerul. Prin intermediul clantei sau a cheii se obtine retragerea zavorului, elementele din caseta fiind tensionate si blocate pentru urmatoarea declansare. Conform testelor efectuate, clasa de siguranta antiefractie in care se incadreaza sistemele AS 3600 este RC2.
 
Solicita informatii suplimentare
 
TSV
ABONARE REVISTE
SISECAM
rehau
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left