Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Duminica, 24 Noiembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Produse & Tehnologii - VITRAJELE moderne, o solutie pentru maximizarea eficientei energetice
VITRAJELE moderne, o solutie pentru maximizarea eficientei energetice
Produse & Tehnologii Publicat de Ovidiu Stefanescu 06 Mai 2019 06:51
Industria sticlei float a cucerit deja titlul de lider in demersul de dezvoltare a tehnologiilor de eficientizare energetica, destinate implementarii in sectorul constructiilor. In ultimii ani, au fost lansate pe piata diverse tipuri de sticla, care si-au demonstrat capacitatea de a diminua in mod considerabil cantitatea de energie folosita pentru incalzirea incintelor si pentru conditionarea aerului, asigurand, in mod automat, o reducere a amprentei de carbon. Recunoasterea fara echivoc a rolului vitrajelor in strategia internationala de implementare a sustenabilitatii asigura oportunitati reale pentru industria de profil, ceea ce constituie un motiv suficient de puternic pentru competitorii din bransa de a se implica in mod activ in elaborarea tintelor incluse in legislatia care reglementeaza strategia de dezvoltare durabila pe termen mediu si lung. Pana in prezent, demersurile respective au fost incununate de succes, avand ca efect stabilirea unor obiective deosebit de ambitioase in orizontul anului 2050.
 
Balanta energetica - singura metoda eficienta de evaluare a performantei ferestrelor
Analizele efectuate cu ocazia revizuirii EPBD au relevat date extrem de interesante. In cazul ferestrelor de uz rezidential, de exemplu, obiectivele noii forme a directivei sunt reprezentate in principal de luarea in considerare a unei abordari moderne ce presupune folosirea instrumentului balantei energetice in procesul de evaluare a coeficientului de transfer termic (in mod singular sau impreuna cu factorul solar g), pentru stabilirea cerintelor minime de eficienta. Aceste norme se vor aplica in viitor atat cladirilor noi, cat si obiectivelor majore de reabilitare termica, fara folosirea unor conditii limitative. Pentru a evita o abordare minimalista - de asteptat din partea autoritatilor statelor membre ale UE - standardul mai prevede obligativitatea luarii in calcul inclusiv a impactului exercitat de dispozitivele speciale de umbrire in procesul de stabilire a nivelurilor integrate pentru parametrii U si g. La momentul actual, in majoritatea statelor comunitare, cerintele de performanta referitoare la ferestre vizeaza niveluri situate sub pragul optim, piedici suplimentare fiind instituite prin stabilirea unor conditii care limiteaza in mod nepermis aplicabilitatea standardelor. O astfel de abordare este perdanta pe termen lung, intrucat nu ia in calcul balanta energetica, limitele de incadrare sunt depasite atat din punct de vedere tehnic, cat si moral, iar aplicarea individuala este practic imposibila. Datele curente indica valori aproape aberante pentru parametrii respectivi. Din pacate, in prezent doar Danemarca foloseste in evaluarea performantei ferestrelor metoda balantei energetice. Italia, Malta, Portugalia, Slovacia si Slovenia reprezinta singurele exemple unde legislatia nationala include specificatii precise referitoare la factorul solar, in vreme ce doar Cehia si Franta si-au revizuit recent (in 2018) prevederile referitoare la nivelul necesar al coeficientului de transfer termic pentru ferestre (1,1 W/mpK, respectiv 1,9 W/mpK). La polul opus se plaseaza Slovenia, care nu a mai aplicat actualizari legislative din 2010, Ungaria (2006) si Suedia (2012). Desigur, interesant este de analizat si nivelul mediu real de termoizolare a ferestrelor instalate la stocul existent de imobile si care este, de pilda, de 4,6 W/mpK in Italia (fata de 1,7 W/mpK - 3,2 W/mpK cat prevad normele curente), de 5,8 W/mpK in Malta (fata de 4 W/mpK), de 3,8 W/mpK in Irlanda (fata de 1,6 W/mpK). In ceea ce priveste situatia din Romania, cea mai recenta modificare a normativelor a avut loc in 2016, stabilind pentru constructiile noi un nivel de 1,5 W/mpK, in vreme ce valoarea estimata pentru ferestrele deja instalate este de 2,3 W/mpK (desigur, inclusiv in cazul tarii noastre, orice precizare legata de valoarea factorului g este inexistenta, pornind, probabil, de la premisa complet contraproductiva ca si in statele dezvoltate ale UE acest nivel nu este inca reglementat).
 
rehau
TSV
SISECAM
ABONARE REVISTE
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left