Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Joi, 21 Noiembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Punct de vedere - PIATA de ferestre, de la pretul cel mai mic la calitate si performanta
PIATA de ferestre, de la pretul cel mai mic la calitate si performanta
Punct de vedere Publicat de Ovidiu Stefanescu 19 Apr 2017 09:37
Cea mai recenta cercetare statistica a pietei de tamplarie termoizolanta din Germania indica faptul ca perspectivele pentru industria de profil sunt deosebit de favorabile in 2017, cand sunt toate premisele pentru a se inregistra o crestere cantitativa medie ce va atinge aproape 4%. Exista regiuni in spatiul federal unde avansul va depasi chiar si 8%, fapt ce demonstreaza inca o data determinarea cu care factorii de decizie si clientii finali abordeaza problema eficientei energetice.
Daca in 2016, numarul de unitati comercializate se plasa la 13,8 milioane u.f., la finele exercitiului financiar in curs indicatorul respectiv va ajunge la cel putin 14,4 milioane u.f. Aceasta este inclusiv o consecinta a politicilor economice centrale si locale, ce presupun incurajarea modernizarii anvelopelor cladirilor, cu efecte pozitive asupra afacerilor companiilor din domeniu. Instituirea unui sistem coerent de subventii, care a functionat inclusiv in perioada recesiunii, coroborata cu un proces continuu de informare a populatiei in ceea ce priveste beneficiile pe care le asigura un grad sporit de termoizolare, a dus, in timp, la consolidarea segmentului de ferestre.
Lucrurile sunt in mod esential diferite in Romania, unde reabilitarea energetica este abordata mai degraba ca o pomana electorala, iar modul in care este pusa in opera lasa de dorit, pentru a folosi un eufemism. Acesta este motivul pentru care exista diferente uriase de calitate, iar efectele se vor vedea in timp, concretizate prin disfunctionalitati, de altfel previzibile, ale ansamblurilor de tamplarie deja instalate. Timp si bani pierduti sau „rataciti” in anumite buzunare predestinate, lucru de mantuiala, dispret suveran la adresa clientului - iata cum se traduce in practica un program european bine intentionat, gestionat insa de haiducii moderni cu gulere albe.
Ca lucrurile pot functiona si altfel o demonstreaza situatia din Germania - si nu numai, iar aceasta nu poate fi pusa exclusiv pe seama puterii mai mari de cumparare. Admitand ca noi, romanii, suntem mai saraci, asta ar trebui sa fie un motiv in plus pentru a gospodari cu mai multa grija putinele resurse disponibile si a nu irosi fiecare sansa care ne este acordata. Deocamdata, industria de profil din Romania creste timid, in special pe seama exportului, iar firmele care se incapataneaza sa reziste impotriva opozitiei acerbe a unui sistem profund corupt sunt literalmente disperate sa acceseze cu produsele lor de calitate o piata in care pretul este inca factorul decisiv, iar clientul final este „aburit” cu solutii de compromis, ce-i fac mai mult rau, pe termen mediu si lung. Dar, vorba proverbului: „cainii latra, caravana trece”.
Fara a capitula, este dificil sau chiar imposibil de intrezarit o solutie la problema descrisa anterior. Ramane doar speranta ca, la un moment dat, piata, cu mecanismele sale naturale, va elimina corpurile straine care o impiedica sa functioneze normal, lasand loc unei dezvoltari armonioase a acestui sector de activitate.   
 
TSV
SISECAM
rehau
ABONARE REVISTE
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left