Tema montajului ansamblurilor de tamplarie termoizolanta (cat de mult a inceput sa semene aceasta din urma sintagma cu limbajul de lemn pe care, pana mai deunazi, il condamnam cu totii!) risca sa devina plictisitoare si, la limita, obsedanta. Pentru unul neavizat pare un efort disproportionat in raport cu subiectul in sine, caci, pana la urma, este vorba despre o simpla angrenare a unui cadru de fereastra intr-un gol de zidarie. Oare sa fie atat de simplu? Daca s-ar respecta principiile de baza stabilite prin toate codurile profesionale existente in bransa, ar fi chiar asa. Insa, la noi, in spatiul mioritic, avem tendinta de a simplifica, combina, integra, elimina, completa – ce mai … suntem adevarate genii matematice a caror valoare intrinseca nu este recunoscuta! De exemplu, in practica, mai ales la operatiunile de reabilitare, golul prevazut pentru instalare nu este aproape niciodata finisat (adus la „M”, cum spun meseriasii). Se opteaza pentru spargerea suplimentara a zidariei perimetrale si realizarea unor ferestre de dimensiuni mai mici, golurile uriase ramase (care nici macar cu indulgenta nu pot fi numite rosturi) fiind realmente indesate cu spuma poliuretanica, cu indice mare de expandare. Lasand la o parte efectul distructiv in timp exercitat de radiatiile ultraviolete asupra acestui material, niveul de termo – fonoizolare se depreciaza destul de rapid, iar produsul isi compromite complet functia de baza. Cu alte cuvinte, in cativa ani raman doar celebrele „termopane”, prin care insa bate vantul. Asta ca sa nu mai vorbim despre reactia la foc a materialului mentionat anterior. O cantitate atat de mare de spuma PU in contact direct cu o substanta inalt combustibila cum este PVC-U din care sunt executate, in mare parte, ferestrele moderne, constituie un real pericol de intoxicare in caz de incendiu, din cauza emisiilor masive de monoxid de carbon (ce anihileaza rolul de transportator al oxigenului si dioxidului de carbon avut de hemoglobina) si acid cianhidric. Evident, materialul respectiv este util in domeniu, insa trebuie folosit corect si tinand cont de specificatiile emise de experti. Inca o data: este contraproductiva reinventarea rotii, fiind suficienta doar exploatarea rationala a experientei altora. Solutii de insatalare corecta sunt multiple si nu toate sunt atat de costisitoare pe cat se vorbeste. Este necesara insa un pic de bunavointa, completata cu investitii minime pentru pregatirea corecta a unor operatori de montaj. Si, eventual, la fel ca in Germania, certificarea acestor operatiuni de catre laboratoare consacrate. Se cere prea mult, oare? Sau trebuie sa vina cineva sa impuna prin lege o astfel de conduita? Eu cred ca totul tine de profesionalism, deontologie si respect de sine. Efortul respectiv ar genera, este adevarat, niste costuri suplimentare, dar, pe termen lung, sacrificiul ar merita. Asta daca nu cumva ma adresez unora pentru care domeniul ramane doar o oportunitate de inmultire rapida a capitalurilor si de unde se poate „evada” atunci cand aceasta rentabilitate fortata si anormala scade sub un anumit nivel. Ar fi mai bine chiar ca aceia care urmaresc cu obstinatie si in mod exclusiv „yield”-ul, fara sa le pese de calitatea lucrarilor pe care le execute, sa-si vaneze profitabilitatea pe alti coclauri. Pentru cei dornici sa afle cum se procedeaza corect, click
aici
.gif "ABONARE REVISTE")
