STABILIZAREA personalului, o ecuatie cu solutie unica |
Punct de vedere Publicat de Ovidiu Stefanescu 16 Aug 2016 12:50 |
Problema acuta si perena: insuficienta si profesionalismul cel putin discutabil al factorului de productie „munca”.
Cauze: multiple, de la inexistenta unui cadru organizat de educatie/pregatire a personalului, la migratia masiva a lucratorilor, calificati intr-un sistem sau altul (de regula, empiric) si pana la incapacitatea managerilor de a gestiona corect acesta disfunctionalitate.
Afirmatiile anterioare necesita o explicitare fara echivoc. Industria locala de tamplarie termoizolanta – si ma refer strict la acest domeniu pentru a nu dilua subiectul – sufera din pricina amatorismului, prezent la toate nivelurile. Indiferent daca este vorba despre procesele propriu-zise de productie, despre calibrarea utilajelor, despre testarea ansamblurilor fabricate, despre montaj, despre garantie etc., in toate aceste sectoare se manifesta in cazul multor companii nepasarea, nepriceperea, reaua vointa, indiferenta sau, mai rau, intentia, deseori chiar nedisimulata, de frauda.
Toate deriva din calitatea precara a personalului. Aproape niciodata nu se gaseste omul potrivit la locul potrivit, din motive obiective sau subiective. Recrutarea este dificila, mijloacele de recompensare - limitate, iar demersurile reale de calificare la locul de munca - practic inexistente. Argumentul conform caruia nu se face nimic in acest sens intrucat exista riscul ca o persoana pentru care s-au alocat fonduri sa plece din companie nu sta in picioare, pentru ca orice manual de management al resurselor umane demonstreaza ca acest risc trebuie obligatoriu asumat.
Incercarea de a „mitui” anumiti angajati mai priceputi (dar fara ca aceasta abilitate sa fie neaparat un merit al firmei) si de a-i remunera mai bine nu produce rezultatele scontate, deoarece, in cazul unui astfel de specialist, probabilitatea de a marsa la o oferta superioara din punct de vedere financiar este foarte mare.
Ce alta solutie ar mai putea exista? Ne aflam, oare, in paradigma drumului infundat? Categoric nu, daca readucem in actualitate paralela dintre afaceri si razboi. O firma se poate asimila unei armate, iar succesul sau pe piata unei victorii repurtate pe campul de lupta. Diferenta dintre „combatanti” nu se face in principal in tehnica militara, ci in motivatie si puterea exemplului dat de conducatori, in speta, manageri. Este suficienta rememorarea campaniei din Italia, desfasurate la inceputul erei napoleoniene, cand o armata de soldati desculti si slab echipati a invins in confruntarea cu fortele austriece, net superioare. Asta s-a intamplat doar pentru ca un comandant de geniu a stiut sa imbine arta militara, cu persuasiunea si, mai presus de orice, cu lealitatea fata de ostasii proprii.
Acesta este cuvantul cheie, iar rezolvarea problemelor existente in prezent in greu incercatul domeniu al tamplariei termoizolante rezida doar in constientizarea unei reguli foarte simple: loialitatea se „cumpara” doar cu loialitate. Alta „moneda” nu exista. Diverse instrumente prin care sa se atinga obiectivul formarii unei echipe de adevarati profesionisti, indiferent daca este vorba despre recompense financiare, penalizari, inaintari in pozitii de conducere etc., nu functioneaza decat pentru perioade limitate.
Un sfat gratuit, asadar, pentru managerii care doresc sa obtina rezultate solide pe termen lung: asigurati-va loialitatea personalului printr-o moneda de schimb similara, platita in avans. Dupa aceea, totul va veni de la sine. Lipsa unui asemenea element ce tine de moralitate (caci oare ce altceva inseamna nerespectarea cuvantului dat decat o incalcare flagranta a eticii, indiferent din ce unghi este privita?) chiar si intr-un domeniu al afacerilor guvernat, in mod aparent, de un spirit pronuntat pecuniar, poate aduce prosperitate doar intamplator si doar pe termen scurt. Asta poate ca nu-i deranjeaza pe expertii in „tunuri financiare” si castiguri conjuncturale, dar ar trebui sa dea de gandit oamenilor seriosi din bransa.
|