Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Vineri, 26 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - COLOR METAL: Incasari de peste 14 milioane de euro, in 2015
COLOR METAL: Incasari de peste 14 milioane de euro, in 2015
Furnizori de sisteme Publicat de Camelia Pantel 14 Mar 2016 12:00
Compania Color Metal, specializata in furnizarea de materiale semifabricate pentru domeniul constructiilor, a inregistrat anul trecut o majorare a cererii de sisteme destinate domeniului fatadelor, care contribuie cu aproximativ 10% la cifra de afaceri. Oficialii companiei estimeaza si pentru 2016 mentinerea acestei tendinte de crestere si se asteapta  ca firmele importante din domeniu sa acceseze inclusiv proiecte externe, asa cum s-a intamplat si in 2015, cand beneficiarii respectivi au pregatit in tara ansambluri sau elemente constructive care ulterior au fost montate in diverse tari europene. In cele ce urmeaza, Managerul Sucursalei Bucuresti, Lucian Grumeza, detaliaza evolutia pietei si aspecte legate de propria activitate.       
 
- Care sunt planurile de dezvoltare derulate in 2016, in vederea dezvoltarii acestui segment de activitate?
- Vom demara in scurt timp o investitie din fonduri proprii, care presupune achizitia unei masini profesionale de infoliere a tablei din aluminiu si care protejeaza produsele de acest tip in procesul de prelucrare, in vederea realizarii unor sortimente finite fara deteriorari. In afara de acest aspect, ne dorim sa crestem permanent imaginea firmei, insa, in acelasi timp, investim constant in logistica, personal si stocuri, care ne permit sa raspundem cu promptitudine solicitarilor, deoarece, de multe ori, clientii impun termene de aprovizionare foarte scurte.
 
- Descrieti care sunt produsele care sunt disponibile in oferta Color Metal pe segmentul fatadelor.
- Pentru segmentul fatadelor punem la dispozitia colaboratorilor, in principal, tabla si profile standard din aluminiu. In acelasi timp, comercializam si materiale nobile pentru fatade, cum ar fi cuprul prepatinat, cel in diverse variante de acoperire si titan-zinc-ul prepatinat, care au inceput sa fie luate in calcul tot mai mult in proiectele dezvoltatorilor autohtoni. Totodata, furnizam  partenerilor o serie complexa de servicii, cum ar fi cele de transport, consultanta tehnica, debitare (pentru anumite categorii de produse) si infoliere (pentru tabla din aluminiu). Am dori sa mentionam ca ne implicam activ in toate proiectele partenerilor nostri, sustinandu-i cu mijloacele pe care le detinem.    
 
- In ce zone asigurati distributia produselor proprii?
- Prin intermediul celor trei depozite plasate strategic la nivel national, in Bucuresti, Timisoara si Odorheiu Secuiesc, deservim cu succes clienti de pe intreg teritoriul tarii. De la sucursala din Timisoara, pe care am inaugurat-o in urma cu zece ani, livram produse si in Ungaria si Serbia, activitatile de acest tip contribuind in 2015 cu aproximativ 3% la incasarile totale. Pentru 2016, ne asteptam ca operatiunile de acest tip sa depaseasca 7% din incasarile totale.
 
- Cum au evoluat incasarile firmei in 2015?
- Cifra de afaceri din 2015 a crescut cu 20% in raport cu nivelul din 2014 depasind 14 milioane de euro. Pentru 2016, ne asteptam ca piata sa continue procesul de maturizare si incasarile sa fie mai sigure si mai usor predictibile, din punct de vedere al termenelor.  
 
rehau
ABONARE REVISTE
SISECAM
TSV
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left