Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Vineri, 26 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - DECEUNINCK: Sporire de 3,9% a vanzarilor consolidate
DECEUNINCK: Sporire de 3,9% a vanzarilor consolidate
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 29 Mar 2013 21:09
Oficialii grupului Deceuninck – Belgia au dat recent publicitatii raportul anual privind rezultatele financiare consemnate in 2012, anuntand o majorare de 3,9% a cifrei de afaceri, respectiv de 3,1% a profitului brut. Potrivit documentului, in intervalul 1 ianuarie – 31 decembrie 2012, corporatia a inregistrat vanzari nete consolidate de 556,9 milioane de euro, in crestere cu 3,9% fata de cele 536,1 milioane de euro consemnate in 2011, cu toate ca mediul economic a continuat sa fie caracterizat de instabilitate, ceea ce a avut ca efect o sporire a livrarilor din punct de vedere cantitativ numai pe anumite piete-tinta. "Consideram ca, anul trecut, Deceuninck a demonstrat ca se poate inscrie pe un trend ascendent al vanzarilor si lichiditatii operationale, desi economia globala a ramas provocatoare, iar costul materiilor prime a reprezentat o problema. Majorarea de 3,9% s-a datorat, cu precadere, sporirii cantitative a livrarilor din Turcia, Federatia Rusa si Statele Unite ale Americii, mai ales ca urmare a faptului ca nivelul cererii pentru sisteme eficiente din punct de vedere energetic a ramas constant pe parcursul precedentelor 12 luni. Situatia favorabila a subsidiarei din Turcia, caracterizata printr-un cost operational redus, in conditiile unei pregatiri profesionale deosebite a angajatilor, ne-a determinat sa luam decizia transformarii acesteia intr-un adevarat pol al exportului Deceuninck. Astfel, pietele din Asia, Africa si America de Sud sunt acum deservite cu produse performante, promovate la un pret competitiv si provenite din Turcia. Anul trecut, tot prin intermediul acestei filiale, am deschis un nou centru logistic in India. Din pacate, pe plan european, conditiile economice au fost si raman tot mai dramatice, aproape toate economiile statelor membre UE avand de suferit din cauza crizei datoriilor suverane. Din cauza acestei probleme, ce a generat masuri de austeritate, clientii au decis sa amane proiectele ce vizeaza sporirea eficientei energetice a imobilelor, unde sistemele Deceuninck au o pozitie privilegiata. Cu toate acestea, in Belgia si Europa Centrala livrarile au ramas stabile. Desi indicatorul profitabilitatii brute EBITDA a sporit cu 3,5% fata de 2011, ajungand la 50 milioane de euro, in conditiile unei rate constante de 9%, profitul net a scazut la 4,2 milioane de euro, din cauza unor elemente financiare, cum ar fi aprecierea monedei americane in momentul in care trebuia rambursat un credit denominat in USD, anumite taxe mai mari sau provizioane constituite pentru alte imprumuturi. Totusi, capacitatea echipei manageriale de a sustine profitul in conditiile actuale si de a efectua investitii sustinute pentru dezvoltare a recastigat increderea investitorilor. Astfel, in iulie 2012, Deceuninck a avut posibilitatea de a se refinanta printr-un imprumut sindicalizat pe termen lung, in valoare de 140 milioane de euro, care a fost obtinut in conditii normale. Prin urmare, in august, pe baza acestuia, s-au achitat credite anterioare a caror maturitate fusese depasita. Cheltuielile de capital ale anului trecut, in valoare de 32,5 milioane de euro, s-au indreptat catre investitii destinate aplicarii celor trei piloni ai strategiei de afaceri pe termen lung, denumite «Sa construim o locuinta sustenabila, prin inovatie, ecologie si design». De exemplu, pentru componenta de design, in respect fata de inovatie, am alocat fonduri pentru deschiderea unei noi fabrici in Gits – Belgia, unde – prin intermediul noii tehnologii de finisare a reperelor din PVC Omniral – avem capacitatea de a livra profile colorate in diferite nuante pe toate cele patru laturi. Astfel, fabricantii au un avantaj competitiv dat de faptul ca, prin intermediul sistemelor respective, pot realiza ferestre cu aspect similar tamplariei din aluminiu, dar care au proprietatile de izolare ale ansamblurilor din PVC, fara ca materialul plastic sa fie vizibil", au declarat – in mesajul catre partile interesate - Tom Debusschere, director executiv al Deceuninck Group si Pierre Alain de Smedt, presedintele Consiliului de Administratie. Referindu-se la previziunile pentru 2013, conducerea corporatiei nu a inaintat nicio estimare valorica sau cantitativa privind activitatea pentru anul in curs, avertizand, insa, ca atat criza datoriilor suverane, cat si lipsa programelor guvernamentale de stimulare economica vor afecta increderea consumatorilor in Europa. De asemenea, perioada actuala nu este relevanta pentru a observa daca 2013 va fi similar anului precedent sau dimpotriva tendintele vor fi diferite, indicand o inrautatire a conditiilor de piata. Aceasta incertitudine, combinata cu un stoc nesigur de contracte si comenzi (incheiate doar punctual, pe termen scurt), ii determina pe managerii Deceuninck sa aplice masurile incluse in strategia sustenabila de afaceri, protejand marjele de profit si mentinand rentabilitatea prin inovare, imbunatatiri continue ale productivitatii si un control riguros al costurilor.   
***
Cu 2.800 de angajati (inclusiv cei temporari), din care 700 in Belgia, concernul Deceuninck, specializat in extrudarea de sisteme din PVC pentru tamplarie termoizolanta si in fabricarea altor materiale de constructii, are subsidiare (unitati de productie si/sau de vanzari) in 25 de tari din intreaga lume. Daca in 2011 rezultatele financiare au ajuns la 536,1 milioane de euro (cu un profit net de 6,3 milioane de euro), in 2010 cifra de afaceri a Deceuninck Group a totalizat 558 milioane de euro (la un profit net de 8,5 milioane de euro). Aceasta a reprezentat o crestere cu 10,28% fata de 2009, cand s-au consemnat venituri de 506 milioane de euro. La nivelul lui 2008, inaintea declansarii crizei economice, vanzarile nete ale Deceuninck au insumat 630 milioane de euro si – daca se iau in considerare rezultatele anului trecut, de 556,9 milioane de euro – holdingul a inceput sa parcurga, treptat, calea recuperarii graduale a pierderilor. Pentru informatii suplimentare, click aici!
 
TSV
SISECAM
ABONARE REVISTE
rehau
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left