Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Sambata, 27 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - GEALAN: Livrari de peste un milion de euro pentru sistemul Futura
GEALAN: Livrari de peste un milion de euro pentru sistemul Futura
Furnizori de sisteme Publicat de Ovidiu Stefanescu 26 Nov 2014 14:54
Compania Gealan Romania va incheia acest an cu o cifra de afaceri situata la aproximativ acelasi nivel ca in exercitiul financiar precedent (23,5 milioane de euro). Conducerea societatii a subliniat ca industria nationala de ferestre termoizolante a inregistrat, in 2014, o contractie de aproximativ 15%, pe fondul scaderii investitiilor publice, valoarea totala a acestui sector situandu-se la circa 250 milioane de euro. Cu toate acestea, firma a reusit sa-si pastreze echilibrul gratie componentei portofoliului de produse si orientarii partenerilor catre livrarile la export. Practic, s-a reusit promovarea cu succes a unei game complete de solutii, adaptabile la toate tipurile de proiecte, fabrica din Bucuresti lucrand la un nivel mediu de incarcare de 70% al capacitatii de productie, care se majoreaza, in timpul sezonului, pana la 100%. In continuare, Aurel Vlaicu, director general a societatii se refera la contextul actual al pietei de profil.
 
- In ce stadiu se afla procesul de integrare in cadrul grupului Veka? 
- Procedurile specifice actiunii de integrare se desfasoara conform planului emis de comitetul director. Mai multe echipe interne au fost desemnate pentru diferitele aspecte ale procesului de integrare. Departamentele de vanzari, tehnic, marketing si contabilitate sunt doar cateva dintre acestea. Toate echipele din cele doua companii au inceput sa colaboreze cu scopul de a se ajuta in indeplinirea obiectivelor. Unul dintre acestea este armonizarea sistemului de raportare financiara pana la finalul anului 2015. Analizand cifrele generate de un sistem identic, va fi mult mai usor partilor implicate sa ia decizii care vin in beneficiul ambelor companii. Crearea unei sinergii nu va surveni instantaneu, ci va fi rezultatul unui efort concentrate pe multiple tematici in acelasi timp.
 
- Cum evolueaza cererea din punct de vedere al tipului de profile solicitate?
- Deja raportam livrari de peste un milion de euro pentru gama de varf din portofoliul nostru. Este vorba despre sistemul Futura, lansat in primavara lui 2014 cu ocazia targului international Fensterbau/Frontale, seria respectiva avand caracteristici de performanta care o recomanda pentru utilizarea la proiectele care se incadreaza in categoria imobilelor cu un consum scazut de energie (NZEB). Desi cererea pe piata din Romania este dominata de sistemele economice, care detin inclusiv o cota insemnata - de 40% - inclusiv in portofoliul Gealan, este imbucurator faptul ca mai mult de jumatate din livrari constituie cota reperelor cu adancimi constructive de cel putin 74 mm. 
 
- Oferiti cateva detalii tehnice despre sistemul lansat in acest an.
- Sistemul Futura este destinat realizarii de ferestre pentru case pasive, prezentand un coeficient de transfer termic de 0,89 W/mpK pentru profile colorate. Produsul integreaza toate tehnologiile si inovatiile Gealan - STV, IKD si Acrylcolor - in demersul de creare a unui profil care sa raspunda consumatorilor ce au exigente sporite de performanta tehnica si estetica. Suprafata exterioara obtinuta prin coextrudare cu o folie acrilica specifica tehnologiei patentate acrylcolor asigura rezistenta la zgarieturi si la actiunea factorilor agresivi de mediu, produsele astfel obtinute fiind usor de curatat si complet reciclabile. Suplimentar, prin utilizarea metodei de lipire a geamului termoizolant in sistem STV in combinatie cu armaturile standard, se pot realiza dimensiuni ale cercevelei de pana la 2,4 metri, asigurandu-se, in acelasi timp, o protectie antiefractie ridicata, si reducerea greutatii ferestrei. 
 
- Care sunt cauzele contractiei prelungite a pietei locale de tamplarie termoizolanta din Romania?
- Motivul principal este constituit de blocarea, in ultimii doi ani, a procesului de reabilitare a imobilelor existente. De asemenea, situatia economica generala indeamna la prudenta in activitatea de investitii. In ceea ce ne priveste, continuam sa lucram cu aproximativ 500 de companii specializate, portofoliul de clienti fiind caracterizat de un inalt grad de stabilitate. Un impuls semnificativ aplicat performantei financiare este reprezentat de majorarea livrarilor la export, efectuate de cei mai importanti parteneri ai Gealan Romania. Unii dintre acestia realizeaza ponderi importante din cifra de afaceri ca urmare a furnizarii ansamblurilor pe pietele externe. Referitor la exporturile de profile, acestea au o cota de 5% din vanzarile firmei si sunt destinate unor piete ca Germania, Republica Moldova, Irak, Arabia Saudita si Bulgaria. 
 
- Ce actiuni derulati pentru consolidarea pozitiei pe piata autohtona?
- Strategia noastra de dezvoltare pe termen scurt, mediu si lung presupune sustinerea prin toate mijloacele pe care le avem la dispozitie a partenerilor specializati in executia de tamplarie termoizolanta. Printre masurile specifice pe care le intreprindem in acest sens se numara actiunile comune de marketing ce vizeaza promovarea noilor solutii constructive, acordarea de credite pentru retehnologizare etc. De exemplu, in cazul Futura am pus la dispozitia celor mai importanti 25 de parteneri un suport complex de promovare, pentru a-i ajuta pe acestia in demersul de popularizare a solutiei respective. Referitor la creditul-furnizor, decizia de acordare se ia pe baza analizei experientei pe care o avem in relatiile cu fiecare companie in parte, fiind eligibili doar partenerii cu un grad optim de solvabilitate financiara.
 
 
TSV
rehau
ABONARE REVISTE
SISECAM
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left