Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Luni, 29 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - Gyula Takács, VEKA: Asteptam la o crestere organica a afacerilor in anul 2023
Gyula Takács, VEKA: Asteptam la o crestere organica a afacerilor in anul 2023
Furnizori de sisteme Publicat de Ovidiu Stefanescu 12 Dec 2022 06:22
Gyula Takács, director national de vanzari VEKA pentru Romania si Ungaria, a afirmat ca ”din punct de vedere al businessului, 2021 s-a dovedit a fi un an foarte bun pentru compania noastra. Rezultatele pe care le-am consemnat au depasit previziunile initiale si am avut o crestere a vanzarilor de peste 50%, comparativ cu 2020. Aceasta s-a reflectat pe toate canalele care includ producatorii de tamplarie PVC parteneri – export, proiecte rezidentiale, precum si vanzari directe catre beneficiari finali. Este adevarat ca volumul crescut de comenzi a adus o presiune asupra capacitatilor noastre logistice, dar ne bucuram ca impreuna am fost pregatiti sa raspundem acestor provocari. Trendul ascendent a continuat si anul acesta, pe masura ce proiectele imobiliare au fost reluate, iar consumatorii incep tot mai mult sa se orienteze spre calitate, durabilitate si eficienta, atunci cand vine vorba despre investitii pe termen lung. Din fericire pentru mediul de afaceri si consumatori, gama noastra de produse este proiectata sa reziste pe termen lung, chiar si pana la 50 de ani, asa ca lansam modele noi doar daca acestea aduc avantaje clare pentru consumatorul final si respecta principiile noastre de sustenabilitate. Anul acesta am lansat in Romania sistemul Vekamotion pentru usi panoramice, cu deschidere prin culisare cu ridicare. Noul sistem este capabil sa sustina suprafete mari vitrate si pachete de geam triplustratificat, cu grosimi de pana la 54mm. Suprafata de mari dimensiuni, profilul ingust si eficienta ridicata in domeniul izolarii termice si fonice, permit practic inlocuirea peretilor clasici, opaci, cu pereti din sticla. Pentru un plus de eleganta, sistemul poate fi personalizat cu tehnologia Spectral, care a primit anul acesta 5 nuante noi (rosu, sepia si 3 nuante de stejar), paletarul ajungand in momentul de fata la un numar de 14 nuante si texturi unice. In ceea ce priveste conjunctura generala, efectele celor doua crize au pus presiune atat aspra echipei companiei noastre, cat si asupra partenerilor. Laolalta cu incertitudinea si starea de nesiguranta, am asistat la o inflatie rapida si in bransa, toate amplificate de un conflict de proportii in imediata vecinatate a tarii. Toate acestea au avut si efecte indirecte, precum scumpirile carburantilor si energiei electrice, care s-au rasfrant asupra dezvoltatorilor imobiliari si consumatorilor finali, determinand atat amanarea proiectelor de investitii sau reabilitare, cat a celor de renovare a locuintelor proprietate personala. Astfel, o buna parte din planurile de investitii ale companiilor au fost din nou puse pe pauza, in timp de bugetele familiilor au fost redirectionate spre cheltuieli cotidiene sau economii. Crizele de proportii globale sau regionale au intotdeauna acest efect domino, prin care afecteaza toate ramurile economiei si, implicit, populatia. Singura solutie a fost sa ne adaptam contextului actual, lucru pe care l-am si facut rapid, ajutati de profesionalismul intregii echipe, flexibilitatea partenerilor si de sustinerea grupului german din care facem parte. Impactul real il vom putea evalua abia la sfarsitul exercitiului financiar, insa, oricare ar fi rezultatele, acesta nu ar fi primul an dificil cu care ne confruntam in cele peste doua decenii de cand suntem prezenti in Romania. In perioada imediat urmatoare avem in plan reducerea costurilor de operare prin investitii care sa asigure independenta energetica a centrului nostru logistic din Ciorogarla. Riscuri au existat si vor exista intotdeauna. Cu toate acestea, noi ne aflam intr-o pozitie oarecum favorabila, produsul nostru fiind proiectat sa diminueze costurile cu energia, imediat si pe o perioada indelungata. Consumatorii au nevoie de profilele noastre de Clasa A tocmai pentru a-si reduce cheltuielile in crestere, consumul de resurse si pentru a deveni sustenabili. In perioada urmatoare, ne asteptam la o crestere organica, dar nu excludem o marire brusca a acesteia, pe fondul unor eventuale directive si subventii care ar putea veni din partea organismelor guvernamentale, cu scopul de a stopa schimbarile climatice. Speranta noastra ar fi ca cererea pentru ferestre si usi eficiente energetic sa fie una care vine natural, nascuta din dorinta obiectiva a consumatorilor de a-si reduce impactul asupra mediului”.
 
ABONARE REVISTE
TSV
SISECAM
rehau
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left