Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Vineri, 03 Mai 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - MITSUBISHI CHEMICAL: Reorientare spre promovarea materialelor compozite
MITSUBISHI CHEMICAL: Reorientare spre promovarea materialelor compozite
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 26 Mar 2013 19:54
Avand in vedere modificarile substantiale ale pietei internationale si instabilitatea economica, oficialii grupului Mitsubishi Chemical Holdings Corporation (MCHC) – Japonia au sustinut recent o prezentare in fata investitorilor institutionali, in cadrul careia au expus noua orientare strategica a holdingului. Astfel, Yoshimitsu Kobayashi – presedinte si CEO al concernului – a aratat ca planul managerial pentru intervalul anilor financiari 2013-2015, denumit Aptsis 15 si focalizat pe sustenabilitate, sanatate si confort, a intrat in cea de-a doua etapa a implementarii. „Rezultatele operationale ale primei faze indica fara echivoc deprecieri majore ale profitabilitatii, puse pe seama schimbarii structurii industriale a MCHC, aprecierii yenului, problemelor sectorului petrochimic si altor factori negativi. Previziunile pentru anul fiscal in curs, ce se incheie la 31 martie 2013, indica pentru toate diviziile (cu exceptia celei de echipamente medicale) rezultate operationale aflate cu mult sub previziunile initiale, care totalizeaza un profit de 100 miliarde JPY, fata de 230 miliarde JPY. Contributia principalelor sectii la cifra de afaceri este de 20% pentru produsele performante, 77% in cazul sistemelor medicale si 3% in cel al materialelor pentru aplicatii industriale. Dintr-o analiza a conditiilor actuale rezulta ca, pe piata produselor petrochimice (PTA, poliolefine) se constata o stagnare, ce ar putea fi urmata de o deteriorare, din cauza dezechilibrului generat de excedentul de capacitate din China si alte economii emergente, care va influenta negativ balanta dintre cerere si oferta. In acest domeniu, aplicam masuri de reducere a costurilor, dar – cu toate acestea – pentru MHCH rentabilitatea s-a deteriorat, iar corporatia nu va reusi sa se redreseze la acest capitol doar prin initiativele proprii. In sectorul energiei «verzi» (fibra de carbon, materiale compozite, aplicatii LED, materiale pentru acumulatori Li-ion si altele) se remarca o intarziere a procesului de relansare economica si, chiar daca se estimeaza ca in curand se va declansa procesul de recuperare, MHCH nu a obtinut momentan superioritatea tehnologica necesara pentru a face fata competitiei, fiind necesare masuri de dezvoltare a unor anumite segmente. In fine, cu exceptia livrarilor de folii PMMA, unde se constata un declin major al comenzilor, sectia de produse speciale (pelicule OPL/PET) are perspective mai bune, chiar daca rata de crestere din domeniu s-a temporizat vizibil. Pentru a contracara eventualele probleme, am rectificat planurile initiale de investitii si urmarim o reducere a cheltuielilor operationale”, a declarat Yoshimitsu Kobayashi.
***
Managerii MHCH considera ca, in functie de rezultatele efective, fiecare categorie de afaceri din portofoliul holdingului se incadreaza intr-una din grupele stabile, volatile sau cu potential sporit de dezvoltare. Cele stabile (film poliesteric, OPL, produse din material plastic, materiale farmaceutice etc.) vor fi coordonate astfel incat sa se situeze pe un trend ascendent, cele volatile (poliolefine, fibre, PTA) se vor restructura, iar un accent deosebit va fi pus pe sectiile ce permit expansiunea intregii afaceri (materiale compozite si din fibra de carbon, module fotovoltaice, semiconductori, resurse sustenabile, echipamente medicale si pentru sectorul agricol si altele). Planul pentru anul fiscal 2015 indica, in consecinta, un profit operational de 280 miliarde JPY (2,96 miliarde USD), in conditiile unor vanzari nete de 4,3 mii de miliarde JPY (sau 45 miliarde USD). De asemenea, se estimeaza ca livrarile in afara granitelor Japoniei vor avea o contributie de 45% la total, in momentul actual acestea avand o cota de 35%. Prin investitii in cercetare-dezvoltare, conducerea MHCH va lua toate masurile necesare pentru ca vanzarile nete de materiale compozite si fibra de carbon sa se majoreze de la 35 miliarde JPY (nivel estimat pentru anul fiscal in curs) la 65 miliarde JPY in 2015-2016. Totodata se va aplica metoda de management Kaiteki, orientata pe sustenabilitate, inalta tehnologie si aspecte economice. Informatii suplimentare, la www.mitsubishichem-hd.co.jp sau www.mpi.co.jp
 
SISECAM
TSV
rehau
ABONARE REVISTE
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left