Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Duminica, 28 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - SOMFY: Majorare de 4,2% a incasarilor primului trimestru
SOMFY: Majorare de 4,2% a incasarilor primului trimestru
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 23 Apr 2012 17:26
 
La data de 19 aprilie 2012, corporatia Somfy - specializata in productia de sisteme automate de actionare, destinate montajului la ansamblurile de tamplarie termoizolanta si la cele de rulouri - a dat publicitatii rezultatele financiare aferente primului trimestru din 2012. Astfel, vanzarile consolidate consemnate in intervalul analizat au sporit, in termeni reali, cu 4,2% fata de ianuarie-martie 2011, ajungand la 236,3 milioane de euro (de la 226,9 milioane de euro). Daca se ia in calcul o baza de comparare tip LFL (like for like), ce presupune analiza cresterii ajustate a vanzarilor pentru companiile nou-integrate sau ce au fost preluate de alte societati, majorarea a fost de 3,1%. „Comparativ cu trimestrul al patrulea din 2012, ritmul ascendent s-a accelerat vizibil, pe fondul imbunatatirii situatiei specifice mediului de afaceri si unei cresteri graduale a importantei pietelor ce se dezvolta extrem de rapid. Un alt factor pozitiv l-a reprezentat stabilizarea situatiei economice din majoritatea statelor Uniunii Europene. Pentru Somfy Activities (ce nu integreaza firmele afiliate) veniturile au sporit cu 5,1% in termeni reali (+3,9% LFL), pana la 207,7 milioane de euro, in pofida unei incetiniri a ritmului de expansiune a comenzilor, consemnat la finele perioadei de referinta”, se arata intr-un comunicat al societatii.
Cele mai bune rezultate continua sa se remarce in Europa Centrala si de Est
In opinia managerilor holdingului, multe subsidiare proprii au incheiat in forta primul trimestru al acestui an, consemnand rezultate remarcabile. In ceea ce priveste Somfy Activities, cel mai puternic trend ascendent a continuat sa se remarce in statele Europei Centrale si de Est (+16,7% LFL) si in America de Nord/de Sud (+16,6% LFL), ca urmare a sporirii sustenabile a vanzarilor in SUA, Brazilia si Mexic. Desi sunt afectate din punct de vedere economic de incertitudine si de reticenta investitorilor, pietele din Germania, Asia-Pacific si Franta au avut o dinamica optima, reflectata inclusiv de indicatorii de majorare LFL (+8,3%, +7,1% si +4,4%). In alte zone, tendintele au fost complet diferite, ca de pilda in Nordul si Sudul Europei (inclusiv Africa si Orientul Mijlociu), cu scaderi LFL de 5,7% si 4,9%, intrucat aceste regiuni au fost afectate de criza economica, preponderent in Spania si Italia, de problemele socio-politice grave din unele state arabe, de conditiile meteo nefavorabile caracteristice peninsulei scandinave etc. „In cazul Somfy Participations, care coordoneaza societatile afiliate sau integrate, s-a constatat un declin de 1,2% in termeni reali (-1,3% LFL), ceea ce a insemnat venituri de 29,5 milioane de euro. Cele trei companii complet integrate pe plan global au avut evolutii eterogene ale afacerilor in primele trei luni a.c., Cotherm consemnand cea mai buna dinamica a incasarilor (+5,9% LFL), datorita sporirii activitatii de export. Sirem si Zurflüh-Feller au inregistrat pierderi in trimestrul intai (-7,1%, respectiv -2,1% LFL), la fel ca si firmele afiliate. Astfel, Ciat si-a mentinut tendinta descendenta (-6,6%), deoarece s-a confruntat cu conditii extrem de dificile pe piata pompelor de caldura. In acelasi timp, Gaviota-Simbac nu a reusit sa se redreseze, accelerandu-si trendul de scadere (-13,6%)”, se mai arata in comunicat. In ceea ce priveste activitatea de baza a firmei, conducerea societatii afirma ca deteriorarea continua a mediului economic global a impus, in ultimele luni, ajustarea majora a planului de afaceri. Ca societate de baza, dedicata promovarii sistemelor de actionare pentru tamplaria folosita la cladiri rezidentiale si comerciale, Somfy Activities si-a propus sa se focalizeze pe dezvoltare si pe absorbtia costurilor asociate cu investitiile (cheltuielile de capital), pentru a-si mentine rata anuala de majorare a profitului. Aceeasi abordare o va avea si Somfy Participations, divizie a carei prioritate ramane sustinerea nemijlocita a firmelor din portofoliu pentru a-si optimiza modul de desfasurare a afacerilor. Informatii suplimentare, la www.somfy.com
 
 
rehau
TSV
SISECAM
ABONARE REVISTE
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left