Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Luni, 29 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - HYDRO: Diminuare de 10,24% a cifrei de afaceri
HYDRO: Diminuare de 10,24% a cifrei de afaceri
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 18 Feb 2013 22:25
Recent, conducerea corporatiei Hydro – Norvegia a anuntat rezultatele financiare aferente anului trecut, datele consolidate indicand o scadere de 10,24% a cifrei de afaceri (fata de precedentele 12 luni). "In ianuarie-decembrie 2012 veniturile concernului au insumat 64.181 milioane de coroane norvegiene (NOK), in timp ce, in 2011, incasarile s-au situat la 71.500 milioane NOK. Totodata, in trimestrul al patrulea, cifra de afaceri a insumat 15.585 milioane NOK, iar in acelasi interval din 2011 s-au consemnat 17.157 milioane NOK. Datele trimestriale reflecta o diminuare reala de 9,16% a vanzarilor exprimate in NOK si o majorare de 6% comparativ cu iulie-septembrie 2012, ceea ce indica faptul ca holdingul s-a confruntat cu mai putine probleme specifice, pe fondul scaderii pretului energiei in cazul sectiilor de bauxita si alumina, al costurilor consemnate de divizia de aluminiu primar si al imbunatatirii activitatii uzinei Qatalum. In pofida acestui context, indicatorul profitabilitatii (EBIT) pentru intregul an reflecta un declin substantial, de la 5.982 milioane NOK la 1.158 milioane NOK, din cauza cotatiei scazute a aluminiului primar si a aluminei. De vreme ce mediul macroeconomic continua sa fie instabil, iar principalele piete-tinta sunt afectate de recesiune, urmeaza sa ne intensificam eforturile in vederea atingerii performantei operationale optime, cu precadere la unitatile din Brazilia si ne-am propus sa definitivam pana in decembrie a.c. programul de reducere cu 300 milioane USD a costurilor. Anuntata la 15 octombrie 2012, tranzactia planificata cu Orkla ASA in ceea ce priveste reunirea afacerilor cu sisteme din aluminiu si tubulatura speciala se va definitiva in prima parte a anului in curs, viitoarea entitate – Sapa Joint-Venture (Sapa JV) - devenind un lider mondial incontestabil al furnizorilor de solutii specifice", a declarat Svein Richard Brandtzæg, presedinte si director executiv al Hydro. Astfel, activitatea diviziei de sisteme extrudate a fost evidentiata doar la capitolul profit/pierdere in cadrul documentului ce reflecta noile date financiare, iar celelalte departamente au consemnat indici ai rentabilitatii EBIT de -791 milioane NOK (bauxita si alumina), +314 milioane NOK (aluminiu primar), +208 milioane NOK (produse din metal), +640 milioane NOK (produse sub forma de role) si 1.459 milioane NOK (energie). Din punct de vedere cantitativ, s-a evidentiat o usoara crestere a nivelului furnizarii aluminei (la 5,79 milioane de tone), o stabilizare pentru aluminiul primar (1,98 milioane de tone), respectiv vanzari in scadere pe segmentul produselor metalice (3,25 milioane de tone) si pe cel ce vizeaza elementele sub forma de role (0,9 milioane de tone). Informatii suplimentare, la www.hydro.com
 
rehau
SISECAM
ABONARE REVISTE
TSV
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left