Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Sambata, 27 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Producatori de Tamplarie - MCA GRUP: Cifra de afaceri de 7,9 milioane de euro, inregistrata in 2022
MCA GRUP: Cifra de afaceri de 7,9 milioane de euro, inregistrata in 2022
Producatori de tamplarie Publicat de Camelia Pantel 19 Oct 2023 06:30
In primele sase luni ale acestui an, compania MCA Grup a inregistrat vanzari similare celor din perioada corespunzatoare a anului 2022. „Cifra totala de afaceri a anului 2022 s-a situat la nivelul de 7,9 milioane de euro, in usoara crestere fata de 2021, iar tinta pentru 2023 este de crestere cu un indice cu doi digiti. Totodata, in vederea catalizarii operatiunilor curente, derulam un proces permanent de digitizare si automatizare a proceselor si fluxurilor informationale. Anul acesta am comercializat in egala masura usi rezidentiale si usi sectionale. Inovatiile acestui an s-au axat pe conectivitate, administrare de la distanta si diagnosticare rapida prin internet, precum si pe masurarea performantelor produselor cu ajutorul tehnologiei conectate la internet. In 2023 ne asteptam la o contractie a pietei locale de usi de garaj, avand in vedere ca in perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2023 s-au eliberat 20.196 autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale, in scadere cu 24% fata de perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2022, potrivit analizelor Institutului National de Statistica. De asemenea, este greu de facut o evaluare a pietei nationale de usi de garaj, avand in vedere actiunile de vanzare intreprinse de concurentii de peste hotare, care vand direct beneficiarilor. Oprirea anumitor proiecte investitionale, atat in zona rezidentiala, cat si in cea industriala, precum si cresterea foarte mare a preturilor materiilor prime din perioada anterioara, care s-a reflectat in preturile de vanzare, reprezinta cele mai presante dificultati pe care le intampinam in desfasurarea activitatii. Consideram ca exista sanse mici de revigorare a cererii pe termen scurt, avand in vedere comportamentul consumatorilor si modificarile fiscale la care Guvernul lucreaza in acest moment si care ar putea fi implementate direct, prin asumarea raspunderii Executivului”, a mentionat Ciprian Oprea, CEO al MCA Grup. Informatii suplimentare, la www.mcagrup.ro 
 
TSV
ABONARE REVISTE
SISECAM
rehau
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left