COBATY/RNLC: Noul CPR si marcajul CE, in atentia specialistilor |
Actualitatea interna
Publicat de Cosmin Dincu
07 Apr 2011 14:49
|
Asociatia Cobaty Romania si Reteaua Nationala a Laboratoarelor din Constructii (RNLC) – parte a societatii civile – organizeaza in perioada 10-12 iunie 2011, la Hotel Doina din Neptun, o reuniune nationala cu tema "Implicatiile aplicarii in tara noastra a noului regulament al Uniunii Europene privind produsele pentru constructii". Evenimentul este prilejuit de faptul ca, in luna mai 2011, intra in vigoare prevederile Regulamentului Parlamentului European si al Consiliului de stabilire a unor conditii armonizate de comercializare a produselor pentru constructii (CPR), care inlocuieste Directiva 89/106/CE. "Dezbaterea la nivel national a prevederilor CPR, precum si schimbul de informatii determina o mai buna intelegere a modificarilor legislative, asigura implicit corecta aplicare a normei si creeaza premisele implementarii unitare in Romania a cerintelor stabilite de autoritatile UE. Reuniunea constituie un eveniment unic, ce reuneste la nivel inalt reprezentanti ai Comisiei Europene (Vicente Leoz Arguelles, seful unitatii pentru constructii, echipamente de presiune si metrologie din cadrul Directoratului General Intreprinderi), Consiliului European al Producatorilor de Materiale de Constructii (Pascal Bar, director tehnic), Cobaty International (Alain Jaffre, director general si reprezentant permanent pe langa Uniunea Europeana al acestei organizatii etc.). Vor participa, de asemenea, oficiali ai institutiilor guvernamentale cu atributii in domeniu, organizatiilor de control al pietei si laboratoarelor de testare a materialelor de constructii, impreuna cu producatori, utilizatori (investitori), comercianti din bransa etc.", se arata intr-un comunicat comun al organizatorilor. In documentul semnat de presedintii celor doua ONG sub egida carora se va desfasura evenimentul (ing. Radu Andronescu – din partea Cobaty Romania si ing. Ioan Burtea – RNLC) se mai arata ca, in contextul actual, "clarificarea principiilor privind introducerea pe piata a produselor pentru constructii, procesele de certificare cu marcajul CE, testarea materialelor, incercarile initiale de tip (ITT), legislatie, reglementari, norme europene si nationale reprezinta o necesitate obiectiva". In cea de-a doua zi a evenimentului va avea loc reuniunea retelei laboratoarelor de incercari in constructii – unul dintre factorii puternic implicati in calitatea produselor specifice. Se continua, astfel, traditia intrunirilor organizate de RNLC in vederea schimbului de experienta in domeniu (SELC), care a ajuns la a XX-a editie. Persoanele interesate se pot inscrie la lucrarile conferintei nationale organizate de Cobaty si RNLC pana la data de 15 aprilie 2011, dupa achitarea unei taxe in valoare de 1.000 de lei/participant sau 800 de lei/insotitor, la care se adauga tarifele de cazare. Informatii suplimentare, la www.cobatyro.ro
|