GUVERN: Programul "Rabla" pentru ferestre, in atentia autoritatilor |
Actualitatea interna Publicat de Cosmin Dincu 22 Mar 2011 15:46 |
Marti, 22 martie a.c., in cadrul unei vizite in municipiul Sfantu Gheorghe (unde s-a intalnit si cu numerosi reprezentanti ai mediului local de afaceri), ministrul Mediului si Padurilor, László Borbély, a declarat ca "propunerea introducerii unui program de tip Rabla pentru ferestre, venita din partea Patronatului Producatorilor de Tamplarie Termoizolanta, este foarte interesanta si merita sa fie analizata cu atentie". Oficialul guvernamental a precizat ca proiectul propus "are o componenta ecologica, de reducere a emisiilor si de reabilitare termica, ceea ce inseamna bani mai putini la consum, deci implicit un trai mai bun". In opinia ministrului, acest proiect trebuie discutat in continuare cu oficialii organizatiei patronale, fiind necesara prezentarea acestuia la nivelul conducerii Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, pentru a se stabili daca ar putea fi coroborat cu legislatia existenta in domeniul reabilitarii termice. Subiectul a revenit in atentia autoritatilor dupa ce o serie de firme implicate in productia de tamplarie (printre care si un agent economic din Sfantu Gheorghe) au luat decizia de a aplica pe cont propriu diverse variante ale acestui program. Astfel, la nivel local, o companie specializata in executia de ferestre din lemn stratificat a decis sa acorde clientilor sai vouchere transmisibile in functie de numarul ferestrelor casate. In schimbul ferestrelor degradate (din lemn), beneficiarii pot obtine discounturi cuprinse intre 5% si 8%, componenta ecologica fiind data de reciclarea sticlei si a lemnului tamplariei demontate. Potrivit reprezentantilor mediului specializat de afaceri, principalele avantaje ale derularii unui program national de subventionare – din partea statului - a lucrarilor de inlocuire a tamplariei (dupa modelul ''Rabla'' la autoturisme) ar putea fi constituite de stimularea productiei, crearea unor locuri de munca si derularea mult mai rapida a proiectelor de reabilitare termica a locuintelor.
***
Vizita oficiala a ministrului de resort in judetul Covasna a fost prilejuita de semnarea contractului de finantare prin POS Mediu pentru proiectul de extindere si reabilitare a infrastructurii de apa / apa uzata in judetul Covasna. László Borbély s-a intalnit si cu oficialii administratiei publice locale si ai institutiilor subordonate ale Ministerului Mediului si Padurilor din judetul Covasna (respectiv din Consiliul Judetean), dupa care a participat la vizionarea lucrarilor de protectie impotriva inundatiilor din comuna Belin. Informatii suplimentare, la www.mmediu.ro
|