Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Miercuri, 15 Mai 2024
Hilti
Home - Stiri - Actualitatea interna
MDRT: Modificarea autorizarii lucrarilor de constructii, in atentia specialistilor
Actualitatea interna Publicat de Cosmin Dincu 16 Iun 2011 13:32
In conformitate cu prevederile regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea si prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum si a altor documente, in vederea adoptarii/aprobarii, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 561/2009, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului supune dezbaterii publice si, implicit, consultarii interministeriale textul proiectului de act normativ, denumit Lege pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii. Observatiile si propunerile pot fi transmise pe adresa MDRT pana la data de 20 iunie 2011. In expunerea de motive aferenta noului proiect legislativ, se arata ca "necesitatea modificarii si completarii Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, deriva din actiunea de realizare a corelarii legislative necesare, avand in vedere intrarea in vigoare a unor acte normative ce reglementeaza domeniul amenajarii teritoriului si urbanismului (Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.7/2011 pentru modificarea si completarea Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul), al disciplinei in constructii (Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 41/2010 privind unele masuri pentru intarirea disciplinei in constructii, aprobata cu modificari prin Legea nr. 3/2011), al cadastrului si publicitatii imobiliare (Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea si completarea Legii cadastrului si publicitatii imobiliare nr. 7/1996), precum si al protectiei mediului (Ordinul ministrului mediului si padurilor, ministrului agriculturii si dezvoltarii rurale, ministrului administratiei si internelor si ministrului dezvoltarii regionale si turismului nr.135/84/76/1284/2010 privind aprobarea Metodologiei de aplicare a evaluarii impactului asupra mediului pentru proiecte publice si private), acte normative cu impact direct asupra domeniului autorizarii constructiilor". Expertii MDRT mai sustin ca, in prezent, "exista semnale alarmante privind nerespectarea legislatiei privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii si a disciplinei in acest domeniu, in special cu privire la numarul considerabil de constructii ce se realizeaza fara autorizatie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, actiuni cu efecte negative necontrolabile care genereaza scaderea considerabila a calitatii vietii si mediului construit si natural in comunitatile locale, precum si afectarea pe termen lung a dezvoltarii teritoriale durabile a localitatilor, conform strategiei si planurilor de dezvoltare urbana aprobate la nivelul acestora".
Se propune desfiintarea tuturor constructiilor executate fara autorizatie
Prin proiectul de lege pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, se au in vedere modificari si completari fundamentale, cum ar fi:
- clarificarea categoriilor de lucrari de constructii care pot fi autorizate direct, respectiv fara documentatii de urbanism aprobate, precum si a celor care se pot autoriza fara elaborarea in prealabil a unor noi documentatii de urbanism supuse aprobarii in conditiile legii privind amenajarea teritoriului si urbanismul;
- corelarea termenului de emitere a autorizatiei de construire cu gradul de complexitate a lucrarilor de constructii prin reducerea la 15 zile a termenului pentru autorizarea constructiilor provizorii si majorarea acestuia la 60 de zile pentru constructiile care se supun procedurilor specifice de mediu conform legislatiei in vigoare privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice si private asupra mediului;
- stabilirea caracterului consultativ al avizelor primarilor/ primarilor sectoarelor municipiului Bucuresti, in situatia in care competentele de autorizare revin presedintilor consiliilor judetene/ primarului municipiului Bucuresti, conform legii, precum si obligativitatea emiterii acestora intr-un anumit termen, sub sanctiunea aplicarii procedurii aprobarii tacite;
- instituirea obligativitatii investitorului de a asigura montarea la loc vizibil, a panourilor de identificare a investitiei, la amplasamentul acesteia, la inceperea lucrarilor;
- instituirea obligativitatii obtinerii in prealabil a avizului conform al autoritatii administratiei publice centrale cu responsabilitati in domeniul turismului, pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructii in zonele cu potential turistic, in statiunile/ localitatile/ zonele turistice, precum si in statiunile balneare, climatice si/sau balneoclimatice, definite in conditiile legii, in scopul cresterii calitatii constructiilor cu destinatie turistica si a fondului construit al acestor zone;
- stabilirea procedurii de urgenta pentru solutionarea de catre instanta de contencios administrativ a cererii de suspendare si anulare a autorizatiei de construire/ desfiintare, in situatia in care acest act administrativ a fost emis cu incalcarea prevederilor legale;
- instituirea principiului conform caruia, in situatia in care instanta de contencios administrativ constata ca suspendarea autorizatiei de construire/ desfiintare nu este intemeiata, durata de valabilitate a acesteia, precum si durata de executie, a lucrarilor autorizate, se prelungesc de drept cu perioada in care autorizatia a fost suspendata;
- includerea in categoria contraventiilor a faptei de emitere a autorizatiei in lipsa actului administrativ al autoritatii pentru protectia mediului competente, pentru lucrarile de constructii aferente obiectivelor de investitii care nu au fost supuse in prealabil procedurilor specifice de evaluare a impactului asupra mediului, precum si a faptelor de nemontare a panoului de identificare a investitiei si de neefectuare a receptiei la terminarea lucrarilor;
- actualizarea cuantumului unor amenzi si stabilirea cuantumului acestora pentru noile fapte contraventionale;
- clarificarea competentelor organelor de control ale autoritatilor administratiei publice locale si ale Inspectoratului de Stat in Constructii, cu privire la constatarea si sanctionarea contraventiilor;
- introducerea unor prevederi conform carora lucrarile de constructii executate fara autorizatie de construire si lucrarile executate cu incalcarea prevederilor autorizatiei de construire se desfiinteaza;
- stabilirea obligativitatii investitorilor de a vira cota de 0,1% din valoarea lucrarilor autorizate in contul organelor fiscale competente din cadrul Ministerului Finantelor Publice;
- introducerea unor norme conform carora pot fi receptionate si parti de constructii, daca au fost realizate toate elementele necesare functionarii acestora in mod independent, cu respectarea prevederilor autorizatiei;
- instituirea principiului conform caruia constructiile executate fara autorizatie de construire, cele care nu au fost supuse in prealabil procedurilor specifice de evaluare de mediu si cele realizate cu incalcarea prevederilor autorizatiei de construire nu se considera finalizate si nu pot fi intabulate in cartea funciara, fiindu-le aplicabile in continuare sanctiunile prevazute de lege;
- aprobarea prin lege speciala a procedurii specifice de autorizare a lucrarilor de constructii cu caracter special/ militar ale autoritatilor administratiei publice centrale cu atributii in domeniile apararii si securitatii nationale, ordinii publice si justitiei;
- stabilirea autoritatilor administratiei publice centrale competente si a actelor care dau dreptul investitorilor sa execute lucrari de foraje si prospectiuni in marea teritoriala, zona contigua si zona economica exclusiva;
- instituirea obligativitatii autoritatilor administratiei publice locale de a face publice, pe paginile proprii de internet, hotararile de aprobare si documentatiile de amenajarea teritoriului si de urbanism, inclusiv regulamentele de urbanism aferente, aprobate conform competentelor care le revin in temeiul legii privind amenajarea teritoriului si urbanismul.
Dupa cum se poate observa, pe de-o parte, prin intermediul noului proiect legislativ se acorda o importanta deosebita procesului de emitere a autorizatiilor de construire, care devine mai complicat in cazul anumitor tipuri de cladiri, cum ar fi cele "cu impact asupra mediului" (caz in care timpul actual de acordare a autorizatiei se prelungeste cu 60 de zile), obtinerea de avize suplimentare de la MDRT "pentru executia de lucrari in zonele cu potential turistic" fiind de natura sa birocratizeze si mai mult intreaga procedura. Pe de alta parte, trebuie remarcat si faptul ca se intentioneaza sanctionarea autoritatilor locale prin metoda "adoptarii tacite", in cazul in care acestea tergiverseaza emiterea autorizatiilor de construire. Pentru a descarca proiectul legislativ, click aici!
 
TSV
SISECAM
ABONARE REVISTE
rehau
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left