Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Joi, 28 Martie 2024
Frontale
Home - Stiri - Producatori de Tamplarie - LEGISLATIE: Ghid pentru aplicarea marcajului CE la tamplaria speciala
LEGISLATIE: Ghid pentru aplicarea marcajului CE la tamplaria speciala
Producatori de tamplarie Publicat de Cosmin Dincu 22 Ian 2016 20:43
Conform unei decizii a Comisiei Europene, publicate in noiembrie 2015 in Monitorul Oficial al UE (OJEU), pentru standardul EN 16034, ce reglementeaza tamplaria cu destinatie speciala (ferestre si usi pietonale cu proprietati de rezistenta la foc), perioada de coexistenta cu normele nationale ale tarilor membre incepe la data de 1 septembrie 2016 si se finalizeaza la 1 septembrie 2019, moment in care acest standard devine obligatoriu. Intr-o scrisoare transmisa forului de reglementare CEN, disponibila de asemenea in OJEU, oficialii CE solicita ca toate standardele anterioare, in vigoare sau in stadiu de proiect, ce reglementeaza industria de ferestre (EN 14351-1, prEN 14351-2, EN 16361 si EN 13241-1) sa fie cuprinse in EN 16034, astfel incat pe piata sa se aplice un singur standard armonizat (de exemplu, la o usa pietonala de exterior ce are caracteristici de rezistenta la foc).
„Reprezentand interesele producatorilor europeni de tamplarie termoizolanta, federatia Eurowindoor nu este de acord cu reunirea standardelor intr-un singur document – opinie ce este impartasita de majoritatea membrilor comitetului tehnic specializat (TC 33), precum si de alte asociatii europene de profil, cum ar fi European Aluminium si ESDF. Impreuna cu aceste asociatii, am elaborat si transmis un document comprehensiv si argumentat membrilor Comisiei Europene, pentru ca acestia sa revina asupra deciziei initiale. Un motiv suficient ar fi ca, deja in prezent, pe piata exista produse complexe ce trebuie sa indeplineasca exigentele mai multor standarde armonizate, iar procedurile se efectueaza fara probleme”, sustin, referindu-se la aceasta problematica, oficialii organizatiei reprezentative din UE.
Indiferent de rezultat, pentru ca termenul de incepere a coexistentei este relativ apropiat, specialistii Eurowindoor, in cooperare cu expertii IFT Rosenheim si cu cei ai European Aluminium, ofera tuturor producatorilor europeni de ansambluri cu proprietati speciale posibilitatea de a se informa prin intermediul unui ghid ce contine linii directoare despre modul de indeplinire a cerintelor restrictive din EN 16034, furnizand si cateva exemple de aplicare a marcajului CE, respectiv declaratii de performanta (DoP) ce au trimiteri la doua standarde armonizate. Pentru a descarca documentul integral, click aici!
 
rehau
ABONARE REVISTE
SISECAM
TSV
Editia
IANUARIE/FEBRUARIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left