Vineri, 4 noiembrie 2011, s-a desfasurat la sediul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT), la initiativa Directiei Generale de Reglementari in Constructii, condusa de Cristian Stamatiade, o intrevedere avand ca tema actualizarea unui standard de cost pentru lucrarile de tamplarie exterioara cuprinse in programul national de reabilitare termica si in vederea respectarii noilor performante prevazute de modificarile aduse in 2010 la C 107 – 2005 „Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de constructie ale cladirilor”, informeaza un comunicat al Patronatului Producatorilor de Tamplarie Termoizolanta (PPTT). „Astfel, Comisia Tehnica a PPTT a organizat o consultare pe aceasta tema, adresandu-se factorilor implicati in domeniu. In acest sens, au participat la discutiile premergatoare acestei intrevederi atat cadre universitare specializate (prof. Horia Asanache, de la Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti, prof. arh. Ana Maria Dabija, de la Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu, reprezentanti ai furnizorilor de sisteme – Gealan, Veka, Rehau, Teraplast, Profine pentru profile din PVC si Alumil, respectiv Reynaers pentru serii din aluminiu - cat si producatori de marca din acest domeniu – Corina Gealan, Geplas, Melcret SA, Invest Prod, Melcret AT, Suki, Conexpert). Discutiile au avut ca subiect modalitatea in care se poate realiza tehnic si la pret corect un produs care sa indeplineasca exigentele privind coeficientul de transfer termic de Uw = 1,3 W/mpK. Avand in vedere ca aceste conditii corespund cerintelor de economisire a energiei prevazute in Strategia 20-20 la nivel national, privind indeplinirea obiectivelor climatice si energetice 20/20/20 (reducerea emisiilor de dioxid de carbon, a consumului de energie si producerea de energie din surse regenerabile), a fost calculat un pret mediu pe baza ofertelor principalilor producatori de tamplarie termoizolanta. Caracteristicile si conditiile de la care s-a pornit initial se pot formula pe scurt, astfel: coeficient maxim de transfer termic al ferestrei in ansamblu de 1,3 W/mpK, sistem de ventilatie autonom, montaj cu glaf exterior, etansare perimetrala cu banda precomprimata, bariera de vapori din banda butilica, raportul intre suprafata vitrata fixa si partea vitrata mobila sa fie de 50% / 50% din suprafata totala a ferestrei, profile de culoare alba. Tamplaria nou-montata va avea obligatoriu marcaj CE, performantele acesteia fiind demonstrate prin incercari efectuate anual de un laborator acreditat RENAR sau notificat. Modelul de intocmire a unui caiet de sarcini pentru lucrari de tamplarie elaborat de Comisia Tehnica a PPTT contine detalii utile si indicatii concrete, putand fi consultat pe website-ul patronatului. Montajul se va efectua in conformitate cu instructiunile furnizorului de sistem. Ofertele care au stat la baza analizei de pret au pornit de la o configuratie tipica a cantitatii necesare de tamplarie pentru un apartament de bloc cu 2-3 camere. Intrucat solicitarea s-a referit la profile din PVC, informatiile se refera la acest tip de material, desi la usile situate pe cai de evacuare si la inaltimi mai mari de 30 m, conform prevederilor normativului P118, este indicata utilizarea profilelor din aluminiu. Din analiza ofertelor, a rezultat un pret mediu real al tamplariei avand performantele cerute, in conditiile in care contractarea se face direct cu producatorul de ferestre. Datorita faptului ca tamplaria noua se poate monta fara schela, de la interiorul apartamentelor (din 1992 pana in 2008 s-au instalat ansambluri la peste 600.000 de apartamente in acest mod), PPTT a propus ministerului de resort inca din anul 2009 etapizarea lucrarilor de reabilitare a blocurilor de locuinte, montajul tamplariei fiind o etapa distincta. Acest mod de abordare a problemei a fost adoptat de autoritatile germane inca din 1973, cand s-a declansat prima criza mondiala a consumului de energie, prin inlocuirea masiva a tamplariei clasice cu ferestre din PVC prevazute cu geam termoizolant. In timpul discutiilor de la MDRT, a reiesit clar ca aspectele legate de partea vitrata a locuintelor reprezinta o etapa distincta, care poate fi rezolvata direct si independent de catre producatorii si montatorii de tamplarie termoizolanta. Acest mod de abordare a reabilitarii termice a locuintelor va impulsiona programul guvernamental specific. Informatiile oferite de PPTT cu prilejul acestei intrevederi s-au bucurat de aprecieri favorabile si s-a convenit continuarea bunei colaborari. PPTT isi declara si cu acest prilej totala disponibilitate de implicare directa in lansarea unui program national de inlocuire a tamplariei existente cu tamplarie termoizolanta, care sa aiba beneficii imediate atat pentru locatarii blocurilor, cat si pentru cei din locuintele individuale, prin reducerea corespunzatoare a consumului de energie”, se mai arata in comunicat. Informatii suplimentare, la
www.pptt.ro