Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Sambata, 21 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - ALUMIL Rom Industry raportează creșterea cifrei de afaceri cu 8,1% in S1 2023
ALUMIL Rom Industry raportează creșterea cifrei de afaceri cu 8,1% in S1 2023
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 15 Sep 2023 07:18
Recent, conducerea companiei Alumil Rom Industry a anuntat ca, in cadrul documentelor financiare individuale aferente primului semestru al anului 2023 (date recent publicitatii), s-a evidentiat o crestere optima a veniturilor din vanzari, iar afacerile au intrunit conditii de rentabilitate, intrucat marja bruta a fost mai mare si a fost consemnat un profit net pozitiv, desi in scadere cu -16% fata de cel anterior, in perioada de referinta (totusi, sub procentul estimat prin bugetul anual de venituri si cheltuieli).
In consecinta, pe scurt, conform raportului financiar (neauditat), cifra de afaceri pe primul semestru din 2023 a inregistrat o crestere de +8,1% fata de primul semestru al anului trecut, inregistrandu-se venituri din vanzari in valoare de 55.649.645 lei, comparativ cu 51.486.115 lei in ianuarie-iunie 2022. Costul vanzarilor a inregistrat, de asemenea, o crestere de +8,4%, acesta fiind direct conectat cu evolutia si structura cifrei de afaceri, precum si cu majorarile preturilor de achizitie a materiilor prime din ultimul an. In primul semestru al anului 2023, dupa cum se mai precizeaza in documentul semnat de Marius Ionita – director general si Ciprian Balasca – director economic in cadrul Alumil Rom Industry SA, societatea a inregistrat profit din exploatare in valoare de 4.064.606 lei, in scadere cu -14,1% fata de aceeasi perioada a anului trecut. In perioada de raportare, societatea a inregistrat venituri din dobanzi si diferente de curs in valoare de 253.681 lei, in crestere cu +246% fata de perioada similara a anului trecut, iar cheltuielile financiare au inregistrat o crestere de +83,1%, de la 210.146 lei la 384.741 lei. Ca urmare, Alumil Rom Industry a inregistrat la sfarsitul primului semestru din 2023 o pierdere financiara in valoare de 131.379 lei. In perioada de raportare societatea a inregistrat, insa, un profit net de 3.238.726 lei, in scadere cu -16% fata de aceeasi perioada a anului trecut, dar sub procentul estimat prin bugetul anual de venituri si cheltuieli, de -32%.
La randul lor, activele corporale au inregistrat o scadere de -1,2% ajungand, la sfarsitul lunii iunie 2023, la 17.821.870 lei. Activele aferente dreptului de utilizare ce decurg din contracte de leasing au inregistrat o scadere de -9,7%, in urma platilor efectuate, aferente contractelor de inchiriere spatii si auto. In cursul primului semestru din 2023, asa cum se arata in raport, stocurile au crescut cu +14,2% fata de decembrie 2022, ajungand la valoarea de 25.586.577 lei. Aceasta evolutie este coroborata in principal cu sezonalitatea vanzarilor pe parcursul unui an si cu aprovizionarea, la sfarsitul lunii iunie 2023, a unor stocuri pentru proiecte ce se vor derula in a doua jumatate a anului 2023. Creantele comerciale ale societatii au inregistrat o crestere de +9,3%, ajungand de la valoarea de 15.881.549 de lei (la sfarsitul anului 2022) la valoarea de 17.351.835 de lei (la sfarsitul lunii iunie 2023), evolutie corelata cu procentul de crestere a vanzarilor.
In fine, dar nu in ultimul rand, pentru Alumil Rom Industry Sa, datoriile curente au crescut cu +73%, ca urmare a sezonalitatii vanzarilor pe parcursul unui an, precum si pe fondul cresterii, la sfarsitul lunii iunie 2023, a datoriilor catre companiile din cadrul grupului si a soldului creditelor bancare pe termen scurt. Numerarul si disponibilitatile in conturi, la sfarsitul primului semestru al anului 2023, au scazut cu -2.9% fata de sfarsitul anului 2022, ca urmare a dividendelor platite in 15.06.2023.
In cadrul raportului financiar, managerii Alumil Rom Industry SA mai precizeaza faptul ca, la inceputul lunii septembrie 2023, urmeaza sa se semneze actul aditional de prelungire a facilitatii de credit in suma de 1.600.000 de euro, de la OTP Bank Romania SA, avand ca destinatie finantarea cheltuielilor curente (la o dobanda EURIBOR la 3 luni de +2,5%). Pentru a descarca si vizualiza raportul financiar complet, click aici!
 
rehau
SISECAM
TSV
ABONARE REVISTE
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left