Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Vineri, 29 Martie 2024
Frontale
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - ALUSYSTEM: „Beneficiari tot mai atenti la calitatea materialelor”
ALUSYSTEM: „Beneficiari tot mai atenti la calitatea materialelor”
Furnizori de sisteme Publicat de Ovidiu Stefanescu 27 Apr 2016 14:09
Alusystem este, la momentul actual, unul dintre cei mai importanti competitori pe segmentul de proiectare, productie si instalare a fatadelor cortina din Romania atat din punct de vedere al proiectelor realizate si al anvergurii acestora, cat si al calitatii materialelor utilizate. Compania dispune de o infrastructura flexibila, de o echipa de experti cu abilitati de management al proiectelor, precum si de sisteme avansate de comunicatii, transport, mecanizare si informare, toate acestea facand posibila gestionarea simultana a 15 santiere, amplasate la nivel national. Firma are peste 250 de angajati inalt specializati, de-a lungul celor aproape 14 ani de prezenta pe piata autohtona de profil, Alusystem realizand structuri de pereti cortina pentru o serie de obiective de referinta din Romania, dintre care se remarca: sediul central Unicredit, Centrul de Afaceri Sibiu, City Gate, aeroportul international „Henri Coanda”, Victoria Park, Mall Baneasa, Cathedral Plaza etc. In continuare, Razvan Popa, director executiv al companiei, se refera la activitatea curenta si la perspectivele pe termen scurt si mediu.  
 
-Cum a evoluat compania in ultimul an in ceea ce priveste rezultatele financiare?
-Am incheiat 2015 cu incasari de aproximativ 14 milioane de euro si ne propunem ca, pe parcursul exercitiului financiar, sa repetam aceasta performanta si chiar sa o imbunatatim intr-o anumita masura, astfel incat sa finalizam anul fiscal cu o cifra de afaceri de circa 14,5 milioane de euro. Cresterea alerta din ultima perioada nu a fost justificata de evolutia celorlalte sectoare economice, fiind consemnata doar in domeniul constructiilor, unde, dupa un lung interval de timp in care activitatea a fost deficitara din punct de vedere al rezultatelor ca urmare a crizei economice, s-a reusit o anumita revigorare. Credem ca in 2016 va fi mult mai dificil totusi, fiind necesare mult mai multe eforturi pentru a atinge acelasi nivel al vanzarilor.
 
-Ati implementat schimbari, in ultima perioada, in ceea ce priveste materialele utilizate?
-Alusystem este o companie din categoria premium si, in consecinta, se orienteaza aproape exclusiv spre sisteme de inalta calitate in procesul de executie a fatadelor cortina. Recent insa cererea a vizat si alte tipuri de sisteme, nu foarte diferite din punct de vedere al proprietatilor tehnice, insa care nu se incadreaza in categoria premium, fiind mai ieftine. In 2015, am realizat, de exemplu, doua obiective cu profile Exalco, iar in acest an ca vom participa la un alt proiect de acest tip. Este vorba despre Tribunalul Dolj, din Craiova si cateva centre comerciale din tara. Cu toate acestea, o pondere majoritara, de peste 90%, este asigurata de solutiile de maxima performanta. Aceeasi situatie este consemnata in ceea ce priveste panourile compozite din aluminiu, precum si celelalte componente care intra in structura fatadelor ventilate. Exigentele de protectie la incendiu au crescut si se solicita doar materiale din clasa de reactie la foc A2s1d0 sau tabla solida din aluminiu. In ceea ce priveste geamul termoizolant, am inceput sa achizitionam produse inclusiv de la parteneri externi. De exemplu, la Barbu Vacarescu Office am instalat o balustrada si o serie de placari interioare livrate de o companie din Spania, intrucat raza de curbura nu permitea producerea acestor elemente in Romania. Urmeaza un proiect spectaculos (Victoriei Office), amplasat langa cladirea Guvernului, unde panourile vitrate sunt speciale, curbate pe o directie, care vor fi procesare de aceeasi firma iberica. Referitor la furnizorii locali de geam termoizolant, lucrurile nu s-au schimbat foarte mult, poate cu exceptia prezentei mult mai agresive a companiei Pieta Glass Working, care s-a axat in ultimii doi ani pe proiectele arhitecturale de mari dimensiuni si si-a imbunatatit cota de piata pe segmentul respectiv, preluand o parte din comenzile unor alte companii care au inregistrat un regres. Alaturi de firma italiana, se remarca, in continuare, Cristal Brad si Delta Glass.
 
-Care sunt dificultatile majore intampinate pe plan local?
-Cred ca problemele cele mai multe, consemnate de companiile specializate in proiectarea si executia de fatade cortina, vin dinspre partea vitrajelor. Consideram ca riscul major aferent oricarui proiect actual este legat, in principal, de procesarea sticlei si de termenele de livrare a acestor componente. Incercam sa gestionam corect acest risc, prin planificarea din timp a executiei panourilor de sticla si rezervarea productiei. Acest lucru este posibil prin implicarea in managementul de proiect inclusiv a companiilor furnizoare de astfel de produse.
 
-Nominalizati principalele proiecte pe care le-ati finalizat in ultima perioada?
-Cea mai importanta lucrare pe care am predat-o recent este Barbu Vacarescu Office, la care se adauga Gara Herastrau. In luna martie, am inceput activitatea la Global World Campus din Pipera, iar la Victoriei Office continua procesul de montaj al fatadei cortina. La Constanta derulam proiectul City Mall, dezvoltat de NEPI, iar pana la finele anului vom finaliza cladirile United Business Center (UBC) din Iasi, construite de Build Corp si finantate de Iulius Management Center.
 
-Ce estimari aveti in legatura cu evolutia acestui domeniu de activitate, pe termen scurt si mediu?
-Nu vedem o evolutie semnificativa a pietei pe care activam in 2016, cu toate ca spre finalul anului si inceputul lui 2017 sunt programate cateva proiecte majore. Sincopa este, probabil, generata si de ritmul mai alert in care s-a construit in perioada anterioara. De aceea, in acest an cresterea va fi mult mai lenta. Constatam insa o sporire a atentiei beneficiarilor fata de calitatea materialelor folosite, atitudine incurajata cel mai probabil de sistemele de certificare a sustenabilitatii BREEAM si LEED, a caror implementare ii determina pe dezvoltatori sa devina mult mai atenti la detaliile legate de fatadele cortina. Inclusiv in ceea ce priveste protectia la foc, dezbaterea actuala este foarte dura. Speram ca noua varianta a normei P118 sa apara cat mai repede, ca sa fie lamurite toate aspectele tehnice legate de solutiile recomandate pentru peretii cortina. 
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 021-336.04.17
rehau
TSV
ABONARE REVISTE
SISECAM
Editia
IANUARIE/FEBRUARIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left