Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Marti, 24 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - APORT de 20% la reducerea emisiilor prin dublarea numarului de ferestre inlocuite
APORT de 20% la reducerea emisiilor prin dublarea numarului de ferestre inlocuite
Furnizori de sisteme Publicat de Ovidiu Stefanescu 19 Feb 2020 06:31
Experti consacrati din domeniul ingineriei mecanice afirma faptul ca printr-o simpla dublare a ratei de inlocuire a ferestrelor actuale cu modele mai eficiente din punct de vedere energetic s-ar putea acoperi aproximativ 20% din tintele propuse in cadrul programului European Green Deal, pe latura sa de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera. Aceasta opinie este asumata inclusiv de Glass Europe – asociatia profesionala a sectorului european de sticla float. Avand in vedere faptul ca o consecinta previzibila a afirmatiei anterioare va fi reprezentata de accelerarea ritmului de reabilitare a cladirilor existente de pe continent, este de asteptat ca industria de sticla sa se confrunte, in viitorul apropiat, cu o majorare semnificativa a cererii, care ar putea ajunge pana la 66%. De asemenea, trebuie aratat faptul ca, dupa pierderea pietei panourilor fotovoltaice (unul dintre cele mai semnificative sectoare industriale consumatoare de sticla float) in competitia cu firmele din China, companiile europene trebuie sa evite greselile facute in trecut si sa se asigure de faptul ca urmatoarea generatie de solutii BIPV (sisteme PV incluse in structura fatadelor vitrate) sa fie fabricata pe continent. Aceasta ar trebui sa se traduca printr-o protectie reala a producatorilor europeni impotriva practicilor de competitie neloiala in demersul lor de translatare catre sisteme de fabricatie necarbonatate, care sa asigure o crestere a investitiilor in surse curate de energie. La momentul actual, cele trei mari arii de utilizare a sticlei sunt cladirile, autovehiculele si panourile PV, in fiecare materialul transparent avand un rol mai mare sau mai mic in ceea ce priveste tranzitia energetica. Pe plan comunitar, constructiile constituie domeniul in care consumul de vitraje este cel mai mare, iar calculele indica faptul ca emisiile de dioxid de carbon ar putea fi reduse cu 37% pana in 2050 doar prin folosirea unor modele de sticla de inalta performanta. De asemenea, prin dublarea ritmului curent de inlocuire a modelelor existente de geam cu altele avand proprietati tehnice net superioare, in acest deceniu cantitatea de gaze cu efect de sera eliberate in atmosfera (in principal, ca urmare a arderii hidrocarburilor pentru productia de energie electrica) ar putea scadea cu 240 milioane de tone. O analiza obiectiva arata ca reabilitarile s-ar putea accelera cu 2,5% - 3% anual, ceea ce nu este suficient insa pentru atingerea tintei mentionate anterior, insa este posibil ca acest ritm sa fie imbunatatit, inclusiv ca urmare a constientizarii impactului urias pe care il poate exercita o strategie coerenta in directia respectiva.
 
ABONARE REVISTE
rehau
SISECAM
TSV
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left