BF: Trend ascendent in industria germana a sticlei |
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 11 Iul 2014 19:33 |
![]() Vitrajele „warm-edge” atrag peste 60% din cerere
Referindu-se la noutatile din domeniu, managerul BF a explicat ca geamul termoizolant cu bagheta „warm-edge” conteaza deja in proportie de 60,3% la vanzarile totale de vitraje izolante din Germania, iar in anumite zone, cum ar fi cele din Alpi si din sudul statului federal, cererea se indreapta aproape in totalitate (80%) in aceasta directie. Totusi, ca structura a pietei de sticla arhitecturala, inclusiv in Germania segmentul sticlei float este cel mai bine reprezentat, cu 132 milioane mp sau 599 milioane de euro in 2013 (+2,6%) si previziuni de 137,6 milioane mp in 2014 (+4,3%). In schimb, geamul Low-E s-a comercializat anul trecut la o cota de 41,7 milioane mp (+5,4%), iar cel special (cu strat de protectie solara) a ajuns la 46 milioane mp (283 milioane de euro). In acelasi timp, sortimentele securizate s-au plasat la 17 milioane mp, in valoare de 220 milioane de euro, urmand a reveni la 17,4 milioane mp in 2014. Concluzionand, Jochen Grönegräs a intregit imaginea pietei, subliniind ca exportul german de sticla arhitecturala si geam termoizolant s-a redus in mod semnificativ anul trecut (cu o medie de -11,4%), in timp ce la import se constata tendinte mixte, cu sporiri pe segmentele Low-E (+1,1%) si de geam izolant (+16,9%, insa in cantitati reduse) sau cu scaderi la elementele vitrate securizate tip ESG, folosite mai ales la usi de interior si in industria mobilei (-6,6%) si la sortimentele securizate prin laminare (-0,7%). Informatii suplimentare, la www.bundesverband-flachglas.de
|