BIESSE: Vanzarile nete consolidate s-au stabilizat anul acesta |
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 25 Iul 2018 07:54 |
Managerii holdingului italian Biesse au aprobat, recent, raportul financiar trimestrial pentru ianuarie-martie 2018, anuntand cu acest prilej noi date referitoare la corporatie. „In perioada analizata, au continuat sa se remarce unele majorari ale indicatorilor de performanta ce reflecta cifra de afaceri, profitul net si fluxul de comenzi, in timp ce portofoliul de contracte s-a plasat din nou la un nivel-record. Astfel, vanzarile nete consolidate din ianuarie-martie 2018 s-au situat la 162,3 milioane de euro (+0,5% fata de intervalul similar din 2017), iar profitul net s-a plasat la 8,1 milioane de euro. Aceasta situatie a facut ca pozitia financiara neta sa fie pozitiva si sa se ajunga la 18,9 milioane de euro, la data de 31 martie 2018, fata de 4,9 milioane de euro la sfarsitul anului 2017”, informeaza oficialii grupului.
„Cea mai buna evolutie s-a remarcat, totusi, in ceea ce priveste fluxul agregat de contracte si comenzi la nivel de grup (doar pentru sectia de echipamente), cu o crestere de +10,5% in cele trei luni analizate. Astfel, pentru departamentul de echipamente, portofoliul de comenzi s-a majorat la un prag-record de 234 milioane de euro (+24,2% comparativ cu nivelul consemnat la 31 martie 2017). Din cele trei divizii principale, cea de echipamente pentru lemn continua sa fie predominanta ca aport la vanzari (70,4% din total), fiind urmata de sectia de utilaje pentru piatra/marmura (cu 16,4%) si de departamentul de mecatronica (15,5%, excluzand tranzactiile intra-grup). Contributia segmentului de materiale avansate este din ce in ce mai importanta, cu toate ca deocamdata nu reprezinta un segment de afaceri care sa fie analizat separat, din punct de vedere al managementului”, a declarat Stefano Porcellini, director general al grupului.
Analiza datelor financiare ale Biesse in functie de regiunile geografice de referinta pentru corporatie reflecta o scadere (-6,5%) a vanzarilor in Europa de Vest (cu un aport de 41,5% la rulajul din ianuarie-martie 2018), precum si o sporire a contributiei incasarilor din Italia (pana la 15,7% din total, fata de 14,2% la 31 martie 2017). Performanta robusta din America de Nord a facut ca aceasta piata sa aiba acum o contributie de 16,7% la vanzari, dar care, in regiunea respectiva, au fost mai reduse cu 13,5 puncte procentuale. De vreme ce livrarile din Asia-Pacific au fost mai mari cu +2,5%, actualmente acestea reprezinta 20,5% din rulajul total, reflectand, de altfel, trendul ultimilor ani. Insa, o contributie semnificativa, de 14,8%, au inceput sa aiba subsidiarele din Europa de Est, marcand la randul lor o majorare a vanzarilor de +14,1%, iar in restul lumii s-a constatat un salt al livrarilor de echipamente de +141,1%, iar contributia la cifra de afaceri a primului trimestru a.c. s-a modificat in consecinta (6,4%).
Comentand aceste rezultate, directorul general al Biesse a subliniat ca, in contextul prezentat anterior, rezultatele financiare sunt satisfacatoare. „Am reusit sa fim extrem de performanti in Europa de Est (+14,1%) si, mai ales, in restul lumii (+141,1%), mai ales ca mediul economic favorabil continua sa sustina cererea pentru bunuri de capital. Au existat insa si probleme, legate de livrarile din unele tari emergente (Brazilia si Turcia), pe fondul turbulentelor si instabilitatii politico-economice, cu efecte asupra ratei de schimb valutar. Am remarcat insa si o reluare a contributiei din Rusia, cu o crestere de +2,1% fata de finele lunii martie 2017, iar in China - una dintre cele mai importante piete mondiale pentru noi - s-a constatat un trend optim al vanzarilor, ce reprezinta acum 3,9% din cifra totala de afaceri a grupului”, a subliniat Stefano Porcellini.
S-a aprobat planul de afaceri pe termen mediu si lung
Dupa ce, anterior, comitetul managerial al corporatiei a aprobat principiile generale din planul de afaceri pe termen mediu si lung (2018-2020), documentul a fost supus avizului final in sedintele adunarii generale a actionarilor din iunie a.c., unde s-a stabilit si ca Deloitte sa devina noul auditor independent al Biesse.
Potrivit planului, indicatorul de crestere compozita CAGR pentru cei trei ani, 2018-2020, se va plasa la +9,5% in ceea ce priveste veniturile nete consolidate, astfel incat pentru 2020 se estimeaza un rulaj de 906 milioane de euro. In schimb, in ceea ce priveste valoarea adaugata, se previzioneaza o majorare CAGR de +10,8%, ceea ce inseamna atingerea unei cote-record, de 43,4% din cifra de afaceri, in 2020. In fine, dar nu in ultimul rand, fluxul liber de lichiditati ar putea totaliza 120 milioane de euro in cei trei ani, aceasta suma constituind un aport net la investitiile planificate, din cheltuieli totale de capital prognozate la 142,6 milioane de euro. In plus, continuand sa se exercite controlul asupra subsidiarei HSD - specializate in proiectarea, productia si comercializarea de dispozitive avansate pentru masini-unelte si care ocupa locul al doilea pe plan mondial, respectiv prima pozitie pe segmentul componentelor, inclusiv robotizate, pentru constructia de utilaje destinate procesarii lemnului - s-a decis listarea acesteia la Borsa Italiana, urmand ca aceasta sa fie cel mai probabil acceptata tot pe segmentul Star (n.r. - aceasta actiune a fost deocamdata amanata, la finele lunii iunie 2018, urmand sa fie reluata in semestrul al doilea a.c., la nivelul Mercato Telematico Azionario - bursa de valori automata, iar cererea de publicare a prospectului din martie 2018 a fost, de asemenea, retrasa actualmente de la autoritatea italiana Consob). Odata cu acest demers, managerii grupului continua sa sustina ca vor inainta o oferta - facuta catre investitori institutionali din Italia si strainatate (cu exceptia celor din America de Nord, Australia, Japonia si alte tari, pentru care sunt necesare autorizatii speciale) - pentru cumparare de actiuni, atat nou-emise, cat si existente, insa dimensiunea, termenii si conditiile ofertei se vor stabili ulterior, cu precizarea faptului ca Biesse isi va mentine controlul deplin asupra HSD.
***
Concernul Biesse, cu o cifra de afaceri de 519,1 milioane de euro in 2015 (+21,5%), respectiv cu 618,5 milioane de euro in 2016 (reflectand un salt de +18,24%) si cu 690,1 de milioane de euro in 2017 (+11,58%) este prezent si pe piata din Romania, unde societatea Eco Partner System, din Capitala, reprezinta pe plan national interesele Biesse Wood Division, livrand echipamente, sisteme si solutii tehnologice pentru industria lemnului, ce pot fi utilizate si in domeniul fabricarii tamplariei din acelasi material. Cele mai recente date oficiale atesta ca, la nivelul lui 2017, Eco Partner System (cu cinci angajati) a consemnat o cifra neta de afaceri de 1,57 milioane de lei (in conditii de profitabilitate), pentru 2016 a raportat 3,94 milioane de lei, in 2015 s-a evidentiat prin vanzari de 4,2 milioane de lei, in 2014 a consemnat 4,23 milioane de lei, iar in 2013 a realizat 1,1 milioane de lei. Mai trebuie precizat ca, initial, Biesse Wood Division era reprezentata de Alcor Trading & Consulting - Bucuresti, care, potrivit celor mai recente date oficiale disponibile, a raportat pentru 2017 un rulaj de 73.221 de lei, iar in 2012, cand intermedia comertul cu masini si echipamente Biesse, vanzarile s-au plasat la 4,6 milioane de lei, in timp ce la nivelul lui 2013 a consemnat 0,9 milioane de lei, iar pentru 2014 si 2015 cifra de afaceri a fost nula, in conditiile unor pierderi, pentru ca in 2016 sa se ajunga la un rulaj de 18.271 lei. Alcor Trading & Consulting, cu un singur angajat, ramane totusi specializata in „intermedieri in comertul cu masini, echipamente industriale, nave si avioane”. Centrele de prelucrare Intermac pentru industria de vitraje sunt livrate si prin intermediul companiei Abitare CG, din Brasov, companie cu 53 de salariati care - potrivit acelorasi date oficiale - a consemnat in 2017 un rulaj net de 30,74 milioane de lei (in conditii optime de profitabilitate), in 2016 acest indicator a fost de 28,77 milioane de lei, iar in 2015 s-a remarcat printr-o cifra de afaceri neta de 41,85 milioane de lei, in timp ce in 2014 rulajul net a fost de 33,5 milioane de lei, in 2013 de 25,2 milioane de lei si in 2012 de 26,9 milioane de lei. Informatii suplimentare, la www.biesse.com
|