Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Luni, 25 Mai 2026
 
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - Emil Serb, Aluprof: Mediul de lucru profesionist asigură o retenție ridicată in 2026
Emil Serb, Aluprof: Mediul de lucru profesionist asigură o retenție ridicată in 2026
Furnizori de sisteme Publicat de Camelia Pantel 25 Mai 2026 05:05
Aluprof System Romania nu se confrunta in prezent cu dificultati in recrutarea sau mentinerea personalului, potrivit conducerii companiei, stabilitatea organizationala si mediul de lucru profesionist contribuind la un nivel ridicat de retentie a angajatilor. Emil Serb, administratorul Aluprof System Romania, subliniaza ca societatea nu a recurs niciodata la concedieri ca metoda de presiune, accentul fiind pus pe integrarea angajatilor si pe asumarea unor obiective comune la nivelul intregii echipe.
In contextul schimbarilor de pe piata muncii, retentia personalului si formarea profesionala devin factori esentiali pentru atragerea si mentinerea de personal calificat in domeniul tamplariei termoizolante.
Interviu cu Emil Serb, administratorul Aluprof System Romania.
- Cat de importanta este retentia personalului pentru o companie din acest domeniu?
- Retentia personalului este un aspect important pentru succesul pe termen lung al oricarei organizatii, iar mentinerea angajatilor cu performante ridicate si care dau dovada de o implicare ridicata in cadrul echipei trebuie sa fie intotdeauna o prioritate. In ceea ce ne priveste, comunicam deschis si transparent cu membrii echipei, iar angajatii trebuie sa se simta intotdeauna informati cu privire la toate deciziile adoptate si directia strategica a organizatiei. In plus, au intotdeauna ocazia sa isi exprime opinia si sa primeasca feedback constructiv, iar odata ce deciziile sunt luate, acestea sunt respectate in detaliu.
- Este domeniul tamplariei termoizolante unul atractiv pentru angajati?
- Atractivitatea domeniului determina nivelul de calificare care sta la baza deficitului de forta de munca. Este evident ca nu avem de-a face cu un domeniu de activitate simplu, iar educatia, rigoarea, gradul de atentie si cel de implicare sunt definitorii. Asistam la o crestere alarmanta a varstei medii a angajatilor din sector, aceasta majorandu-se de la an la an. Romania, si breasla noastra in particular, nu reprezinta o exceptie, pentru ca piata europeana a fortei de munca se confrunta, de multi ani, cu deficit de personal si de competente. Companiile europene sunt, de facto, in competitie unele cu altele pentru recrutarea lucratorilor necesari dezvoltarii afacerilor, pe fondul imbatranirii accelerate a populatiei, al scaderii natalitati, al cresterii economice, precum si al schimbarilor deja vizibile aduse de tranzitia verde, digitalizare si inteligenta artificiala.
- Ce schimbari au aparut in Romania in relatia dintre angajator si angajat in ultimii ani?
- Studii recente efectuate in tara noastra arata ca, in ultimii ani, relatia angajatilor romani cu munca s-a schimbat semnificativ. Motivatia nu a mai fost dictata in primul rand de salariu sau beneficii, datele din 2025 aratand ca 27,5% dintre angajati au fost motivati in principal de sensul si rezultatele muncii lor, depasind, pentru prima data, importanta salariului si a beneficiilor materiale (19,3%). Stabilitatea (14,8%) si autonomia (11,7%) completeaza tabloul factorilor care au sustinut implicarea reala a angajatilor la locul de munca. In acest context, este foarte important ca angajatorii sa urmareasca in acelasi timp principalele surse de demotivare pentru angajatii romani, care, pe parcursul anului 2025, au fost volumul prea mare de munca (23,3%), presiunea constanta a termenelor-limita stricte (19,6%) si, nu in ultimul rand, lipsa de echilibru intre activitatea profesionala si viata personala (16,4%). Trebuie sa analizam constant modul in care arata piata muncii astazi. Aceasta este extrem de dinamica, cu noi generatii care vin cu asteptari, valori si stiluri diferite de raportare la munca. Generatia Z, respectiv tinerii nascuti aproximativ intre a doua jumatate a anilor ’90 si inceputul anilor 2010, de exemplu, nu este motivata, in principiu, exclusiv de salariu sau beneficii materiale, ci cauta sens in ceea ce face, isi doreste transparenta, sa fie ascultata si sa simta ca munca sa are un impact real. In ceea ce priveste evolutia domeniului, as vrea sa mai amintesc ca in ultimii ani s-au inregistrat progrese mari in sistemul de formare profesionala pentru toate categoriile de personal, incepand de la programele de recalificare si reconversie profesionala si pana la programele de studii postuniversitare.
- Cat de eficient este, in prezent, sistemul de formare profesionala pentru nevoile reale ale industriei tamplariei termoizolante?
- Jucatorii importanti din industria noastra sunt implicati activ in dezvoltarea sistemului de formare profesionala. Aici putem include si compania noastra, care este activa in mediul academic, avand colaborari in vederea formarii viitorilor ingineri si arhitecti. Incercam sa ne aducem propria contributie, modesta, la formarea noilor generatii, pentru ca, in cele din urma si fara indoiala, cu totii "culegem ce semanam". Ar trebui sa adaugam aici si seria de webinarii pe care le organizam si care fac parte din programele Alu-Academy si a conceptului ALUminiumPROFessionals care se adreseaza antreprenorilor, arhitectilor, inginerilor si, in general, tuturor persoanelor interesate, ca metoda de instruire temeinica a specialistilor din acest domeniu.
- Ce categorii de angajati sunt cel mai greu de gasit astazi pe piata muncii la nivel national si care sunt motivele?
- Este clar ca gasim cu usurinta angajati pentru pozitii care necesita un nivel scazut de calificare, dar acestia pot parasi organizatia cel putin la fel de usor daca nu li se ofera perspective clare si semnificative de dezvoltare. Cu totii facem greseala de a ne dori rezultate spectaculoase de la un angajat imediat ce acesta se alatura echipei, iar aici ne putem referi la absolut toate pozitiile din companie. Accesul la oportunitati de invatare si dezvoltare nu numai ca permite angajatilor sa isi imbunatateasca cunostintele si abilitatile, dar le poate creste si implicarea. Astfel, investitia in programe tematice de instruire, care ii pregatesc si ii ajuta sa faca fata cerintelor noului post, este un instrument util in retentia personalului si poate creste atat gradul de devotament fata de echipa, cat si nivelul de pregatire pentru noile responsabilitati.
- Care sunt perspectivele segmentului pietei muncii in acest domeniu pe termen mediu (intervalul 2026-2028)?
- La nivel global, nu mai este vorba doar de discutii teoretice despre viitorul muncii si interferente cu robotii umanoizi sau IA, pentru ca primele teste serioase arata ca robotii antropomorfi incep deja sa intre in fabrici si sa lucreze efectiv alaturi de oameni. Nu sunt simulari sau demonstratii de laborator, ci teste reale, efectuate in unitati de productie din Europa, Asia si America de Nord, care ne ofera o imagine clara asupra directiei in care se indreapta industria. In opinia mea, cel mai mare risc este lipsa de reactie si adaptabilitate la noile conditii si teama de nou, manifestata atat de angajati, cat si de angajatori, insa propun sa ne lasam calauziti de cuvintele intelepte ale lui Confucius, care a spus: "Nu conteaza cat de incet mergi, important este sa nu te opresti". Fara indoiala, robotizarea si automatizarea reprezinta tendintele majore ale domeniului, avand un impact semnificativ asupra industriilor in care sunt implementate, contribuind, in mod evident, la cresterea calitatii si a productivitatii. In zilele noastre, investitiile strategice in robotizare si in automatizarea proceselor nu mai sunt o optiune, ci o necesitate pentru organizatiile care isi propun sa ramana competitive. Tot in acest context, acestea sunt metode prin care activitatile fizice intense sunt inlocuite de activitatea intelectuala, generata de necesitatea de a opera diverse unelte si echipamente. Suntem optimisti, in general, pentru ca furnizorii de echipamente isi dezvolta propriile programe de instruire, iar metodele de lucru si interfetele specifice sunt tot mai intuitive si adaptate diferitelor grade si niveluri de educatie.  
    
 
rehau
ABONARE REVISTE
TSV
Aluplast
Editia
NOIEMBRIE/DECEMBRIE 2025!
- pe site -
 
simonswerk left
Culisante cu ridicare SUKI
dualsoft
nhdp
deceunink_2020
swisspacer
salamander-windows
top 500

Parteneri

VBH
ROTO
trocal
ALUPROF
top 500
top 500
URBAN
 

Tamplarie aluminiu Termopan Salamander Pereti cortină Tâmplărie din aluminiu