In intervalul 14 - 15 iunie a.c., la Dusseldorf - Germania, a avut lor reuniunea de presa ce precede editia din acest an a targului international Glasstec - cea mai prestigioasa manifestare destinata procesarii sticlei arhitecturale, si nu numai. Aflat la prima sa editie, evenimentul intitulat sugestiv
Glasstec preview s-a bucurat de prezenta a peste 30 de jurnalisti veniti din diverse tari ale lumii, precum si a 10 participanti directi la expozitie - companii majore din domeniul prelucarii vitrajelor. Dintre cele mai sonore nume pot fi amintite Biesse - Intermac, A+W, Bohle, Lisec, Swisspacer etc. De asemenea, manifestarea a avut printre invitati reprezentanti ai mediului universitar, precum si oficiali ai asociatiei VDMA. Discutiile individuale care au avut loc cu ocazia respectiva au prilejuit - dupa cum indica si intentia declarata a organizatorilor - o transmitere directa si coerenta a informatiilor vitale dinspre industria de profil catre piata, prin intermediul jurnalistilor de la publicatiile comerciale (asa-numita
trade press). Concluzia evenimentului a fost ca o asemenea initiativa este binevenita in contextul unei piete tot mai agregate, in care se manifesta o competitie acerba intre furnizori, iar cerintele utilizatorilor - atat institutionali, cat si individuali - devin tot mai exigente. De reamintit ca expozitia propriu-zisa va avea loc 23 - 26 octombrie 2018 la MesseDusseldorf, fiind gazduita de 9 dintre cele 17 paviloane ale complexului. Principalele subiecte in jurul carora va gravita targul din acest an vor fi constituite de: conceputul de industrie 4.0 aplicat in domeniul sticlei, vitraje subtiri si ultrasubtiri, eficienta energetica, reducere a emisiilor si automatizare in domeniul sticlei sticlei cu cavitati, fatade cortina si controlul solar al acestora, design interior prin intermediul sticlei, noi modele de afaceri pe segmentul manufacturier etc.