Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Duminica, 22 Decembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - INTERCONNECTION estimeaza atenuarea cresterii vanzarilor de usi industriale
INTERCONNECTION estimeaza atenuarea cresterii vanzarilor de usi industriale
Furnizori de sisteme Publicat de Ovidiu Stefanescu 01 Mai 2023 06:12
Cresterile de pret, incertitudinea politica si costurile energiei au exercitat un efect negativ asupra dinamicii vanzarilor pe piata usilor industriale din Europa. In cel mai recent studiu pe aceasta tema realizat de Interconnection Consulting si vizand pietele din Franta, Germania, Italia, Austria, Elvetia, Polonia si Suedia, prognoza de vanzari pentru urmatorii cativa ani a fost redusa in mod semnificativ. O crestere medie a volumelor comercializate de doar 1,7% pe an este asteptata pana in 2026. Practic, piata usilor industriale din cele sapte tari mentionate anterior a inregistrat o redresare partiala incepand cu 2021, dupa prabusirea cauzata de pandemie. Cu toate acestea, dupa ce sectorul a crescut cu 3,5%, vanzarile s-au ajustat pozitiv cu doar 1,2% in 2022. Costurile ridicate ale energiei si cresterile bruste ale preturilor au incetinit considerabil dinamica vanzarilor. Cifra de afaceri a putut, in mod natural, sa sporeasca mai puternic in 2022 (+10,8%) din cauza conditiilor inflationiste. Incasarile vor creste, de asemenea, cu o medie de 5% in urmatorii ani. Cel mai mare avans al vanzarilor este asteptat in Franta (+6,9%). Regiunea dominanta pentru usi industriale este de-a lungul Rinului, in Renania de Nord-Westfalia, unde exista o importanta piata de desfacere datorita densitatii industriale mari. Germania si Franta reprezinta aproape 70% din volumul total al pietei. Prin comparatie, Italia are o pondere de doar 13,9%. Cei mai importanti competitori de pe plan european sunt Assa Abloy Group, Breda, Condoor, Novoferm, Ryterna, Teckentrup, Wisniowski. Usile sectionale reprezinta cel mai mare segment de produse, cu aproape 250.000 de unitati vandute, reprezentand 54% din piata, urmate de usile rulante cu 23,9%. In toate tarile, cu exceptia Frantei, cota de piata a usilor sectionale este de peste 50%. In Hexagon totusi ponderea usilor cu sisteme de rulare este semnificativ mai mare decat in celelalte tari analizate. Otelul este cel mai important material, cu o cota de piata de peste trei sferturi si un potential de crestere peste medie de 2,1% pe an pana in 2026, urmat de aluminiu, a carui utilizare a scazut pe parcursul anului trecut, din cauza cresterilor mari de pret. Alte materiale, precum PVC sau aliaje mixte, au o cota totala de piata de aproximativ 5%. Din punct de vedere valoric, primele 10 companii din tarile studiate au o pondere de 73,3% in livrari. Pentru informatii suplimentare, click aici
 
SISECAM
rehau
ABONARE REVISTE
TSV
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left