Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Luni, 29 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - KME GROUP: Veniturile concernului italian s-au majorat cu 39,5%
KME GROUP: Veniturile concernului italian s-au majorat cu 39,5%
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 01 Apr 2011 16:41
Concernul KME – Italia, unul dintre cei mai importanti furnizori mondiali de sisteme de placare din cupru pentru acoperisuri si fatade (reprezentat in Romania de compania Monsena), a publicat recent raportul financiar ce reflecta rezultatele din anul 2010. Potrivit documentului, veniturile consolidate ale holdingului s-au majorat cu 39,5% fata de 2009, ajungand la 2,71 miliarde euro. Valoarea materiei prime a avut o pondere de 72% in ceea ce priveste incasarile pe segmentul produselor semifinite, fata de o medie de 66% in 2009. "In 2010, au continuat sa apara semnale tot mai clare de redresare graduala a economiei mondiale, cu toate ca evolutia este diferita pentru fiecare regiune si tara in parte, iar in multe state ale lumii, in ultima parte a anului 2010, s-a diminuat puternic efectul pozitiv al unor factori precum ciclul de aprovizionare/refacere a stocurilor, respectiv masurile fiscale si de relansare aplicate de guverne. Astfel incertitudinea continua sa caracterizeze anul 2011, desi – cel putin deocamdata – premisele sunt favorabile in ceea ce priveste comenzile de sisteme din aluminiu si elemente din cupru, cu precadere in China sau India si mai putin in tarile dezvoltate. In schimb, in Europa, unde concernul isi desfasoara majoritatea activitatilor, procesul de stabilizare este mai lent, ca urmare a diminuarii cererii interne, astfel incat exporturile reprezinta principalul motor de crestere pentru KME. De altfel, cererea pe plan continental continua sa fie caracterizata de sporiri strict punctuale ale consumului si de cheltuieli insuficiente pentru investitii (reflectate ca aporturi de capital), existand o capacitate excedentara de productie. Totodata, dezvoltarea noilor proiecte de constructii constituie astazi o activitate derulata in parametri ce se afla mult sub potentialul real al pietei europene. In Europa, economia germana a ramas de departe cea mai dinamica, beneficiind de avantajele competitive ale unui sistem industrial modern si ale unei forte de munca extrem de eficiente. Intr-un mediu macroeconomic caracterizat de incertitudine, reflectata prin cresterea costurilor materiilor prime, volatilitatea de pe pietele financiare si fluctuatiile ratelor de schimb valutar, grupul KME a urmarit adoptarea unei noi strategii de afaceri si a unor modele riguroase de management, bazate pe maximizarea eficientei si flexibilitatii. Totodata, si-a focalizat atentia asupra procesului de inovare, pentru a dezvolta solutii care permit anticiparea exigentelor pietei. Programele de restructurare si reorganizare puse in aplicare in ultimii ani au consolidat competitivitatea grupului, iar rezultatele obtinute in 2010 arata o imbunatatire in comparatie cu anul precedent, atat in ceea ce priveste volumul de vanzari, cat si rentabilitatea”, a declarat Salvatore Orlando, presedintele Comitetului Director al KME Group SpA.
Solutiile pentru aplicatii arhitecturale – un nou concept dezvoltat de KME
In cadrul raportului financiar se mai precizeaza ca nivelul cererii in industriile in care se utilizeaza preponderent elemente semifabricate din cupru si din aliaje este diferit in functie de fiecare categorie de produse si regiune geografica in parte. "Industria constructiilor reprezinta cea mai importanta piata pentru vanzarea produselor grupului, atat pe segmentul de tubulatura (pentru retele de apa, sisteme de incalzire si sanitare), cat si pe cel al sistemelor pentru acoperisuri si aplicatii exterioare (placarea fatadelor) etc. De asemenea, materialele KME din bronz si alama sunt folosite pentru ferestre, usi si alte sisteme similare. In 2010, cererea de produse semifabricate pentru industria de constructii a inceput sa se redreseze treptat, astfel incat veniturile generate in acest domeniu au ajuns la o treime din cifra totala de afaceri. Cu toate acestea, cresterea cotatiei la cupru pe piata de materii prime, in special in ultimele luni din 2010 si la inceputul anul curent, continua sa aiba un efect negativ intr-un mediu caracterizat de volatilitatea preturilor, care afecteaza deciziile de a efectua investitii in domeniul constructiilor", se arata in comunicat. Pe segmentul foilor din cupru utilizate la acoperisuri si fatade, in pofida restrangerii comenzilor pe pietele-cheie, cum ar fi Italia, Spania si Regatul Unit al Marii Britanii, grupul KME a implementat noi strategii de integrare, care implica elaborarea si furnizarea unor proiecte complexe in acest domeniu. Noul concept, denumit "Solutii pentru aplicatii arhitecturale", a fost creat pentru a oferi produse si servicii integrate pentru arhitecti si antreprenori, prin proiectarea si fabricarea unor elemente speciale din cupru sau aliaje (cupru-zinc), respectiv a sistemelor pentru acoperisuri. In ianuarie 2011, compania KME a finalizat un acord cu Zahner Architectural Metals, o societate cu sediul in Kansas City (SUA), implicata in implementarea de solutii pentru placarea cu elemente metalice a fatadelor - sisteme dezvoltate in stransa colaborare cu arhitecti si designeri. Acest joint-venture, cu sediul central in Germania, va permite grupului sa asigure expertiza si competentele necesare cu privire la utilizarea panourilor metalice pentru solutii arhitecturale cu design deosebit pe plan european. Totodata, se intrevad diverse oportunitati in domeniul sistemelor integrate pentru acoperisuri din cupru, care combina estetica si anduranta acestui material cu beneficiile utilizarii resurselor regenerabile de energie (sistemul solar Tecu).
***
In anul 2009, cifra de afaceri consolidata a KME Group s-a diminuat cu 34,5% fata de 2008, situandu-se la 1,95 miliarde euro, ca urmare a faptului ca piata produselor (semi)fabricate din cupru si aliaje s-a confruntat cu o perioada dificila. Rezultatele anuntate recent indica, in acest sens, o recuperare totala a pierderilor, pe fondul stabilizarii situatiei economice generale. Strategia KME presupune aplicarea unor procedee de accelerare a schimbarilor structurale ale capacitatii de productie si distributie, concomitent cu optimizarea fluxului de capital si reducerea riscurilor. De asemenea, se va profita de oportunitatea diversificarii activitatii, precum si de efectele unor masuri luate pe termen scurt, ce vizeaza, in special, adaptarea costurilor la contextul actual in care se desfasoara afacerile. Scopul politicii manageriale curente, ce va fi impulsionata si de numirea noului director general, Ricardo Garre, este acela ca, in momentul in care conditiile specifice tuturor pietelor-tinta vor deveni favorabile, sa fie deja create premisele favorabile sporirii pe baze sustenabile a cifrei de afaceri fata de 2010 si majorarii profitabilitatii corporatiei italiene. Informatii suplimentare, la www.kme.com
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 021-336.04.17
SISECAM
TSV
rehau
ABONARE REVISTE
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left